Concert pascal
MOPAN Suceava

Vineri, 17 septembrie, ora 13,00, la Muzeul de Artă din Bacău a avut loc vernisajul expoziției „I-auzi corbii” semnată Ovidiu Ungureanu. Expoziția, reunește un fond de 20 de fotografii dedicate celebrării poetului băcăuan George Bacovia.

Datorită anvergurii expoziției și notorietății fotografului expozant, la vernisaj au participat unii dintre cei mai de seamă membri ai comunității culturale locale, iubitori de artă, precum și numeroși tineri.

În deschidere au luat cuvântul gazdele evenimentului, Mariana Popa (manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”) și Dionis Pușcuță (șeful Secției de artă a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”).  Managerul Complexului Muzeal, Mariana Popa, a subliniat că Ovidiu Ungureanu nu este la prima întâlnire cu Bacovia, în 2016, a realizat filmul documentar  „Casa Memorială George Bacovia” iar cu prilejul redeschiderii  Casei Memoriale a poetului,  a prezentat un video meeting „Bacovia”. Dionis Pușcuță,  a vorbit despre seria de evenimente organizate de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” cu prilejul celebrării a 140 de ani de la nașterea poetului simbolist, precum și despre rolul activ al instituției în promovarea artei contemporane.

În cuvântul său, scriitorul și scenaristul Eugen Uricaru a felicitat inițiativa Muzeului de Artă Bacău de a găzdui o expoziție de un asemenea calibru și a salutat prezența atât de numeroasă a tinerilor la deschiderea expoziției. Viorel Cojan (fotograf, membru UAP) a remarcat că expoziția lui Ovidiu Ungureanu este un acord interesant și fericit nu numai cu poezia lui George Bacovia, ci și cu vremurile. De asemenea, Viorel Cojan a lăudat „ochiul foarte ager pentru a descoperi motivele fotografice” al colegului său de breaslă Ovidiu Ungureanu. Tincuța Horonceanu Bernevic (membru al Uniunii Scriitorilor din România), în intervenția sa, s-a întrebat „care sunt corbii lui Ovidiu Ungureanu și care sunt corbii lui Bacovia”. Prețioasă întrebare, care oferă cheia întregii expoziții: „I-auzi corbii” este o împreună-lucrare a lui Ovidiu Ungureanu și George Bacovia.

Despre lucrările prezentate, Maria Pașc, curatorul expoziției, notează: „Expoziția dedicată lui George Bacovia a fost privită de Ovidiu Ungureanu ca o provocare. Artistul fotograf a intrat în temă cu uriaș avânt, a tras cortinele grele, melancolice și a adus pe simeze cerurile bacoviene, vânzolite și plumburii. Un accent pregnant găsim în fotografia lui Ovidiu Ungureanu, o aspirație vie de a interpreta tema, răscolind înțelesul ei cel mai revelator. Fotografia lui Ovidiu Ungureanu are forța persuasiunii, are elocvență, are putere magnetică. Sunt idei măcinate, sentimente care, împletite într-o compoziție, capătă un alt înțeles, un alt conținut. Protocolul stilistic este respectat. Pirueta fotografului este galantă, de un cinetism enorm”.

Expoziția „I-auzi corbii” poate fi vizitată în perioada 17 septembrie – 17 octombrie 2021, la Muzeul de Artă din Bacău, în orele de program ale instituției.

S-a deschis expoziția „I-auzi corbii” la Muzeul de Artă din Bacău, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava