MOPAN Suceava

Un tânăr de 23 de ani din Hânţeşti, Marian N., este cercetat penal după ce s-a răsturnat cu maşina şi a fugit de la locul accidentului. Tânărul este cercetat şi pentru faptul că a condus maşina deşi nu are permis de conducere. Potrivit unui comunicat al Poliţiei, în dimineaţa zilei de vineri, în jurul orei 4:00, poliţiştii din comuna Moara au fost sesizaţi că pe raza satului Frumoasa se afla un autoturism răsturnat pe marginea drumului. La faţa locului, poliţiştii au găsit o maşină care nu avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi prezenta avarii în partea frontală şi la cupolă. În urma verificării autoturismului, poliţiştii nu au identificat urme care să demonstreze că accidentul ar fi fost soldat cu victime omeneşti. De asemenea, poliţiştii au constatat că în urma accidentului a fost rupt un stâlp metalic pe care era amplasat un indicator rutier. În urma verificărilor, poliţiştii au reuşit să-l găsească pe şoferul maşinii, N. Marian, de 23 ani, din comuna Hânţeşti. Tânărul a recunoscut că a condus maşina respectivă în momentul producerii accidentului şi a prezentat documentele autoturismului, rezultând că acesta este înmatriculată în Spania.

Tânărul nu are carnet de conducere, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” şi „părăsirea locului producerii accidentului ca urmarea săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea poliţiei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava