S-a urcat fără permis pe un motor neînmatriculat și a intrat direct…în arest
O patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit pentru control pe raza localității, motocicleta condusă de un bărbat din comuna Zvoriștea.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul din comuna Zvoriștea nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto și motocicleta nu este înmatriculată.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, iar în urma probatoriului administrat, bărbatul din comuna Zvoriștea a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.