Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu, care candidează pentru un nou mandat din partea Alianţei România Dreaptă în colegiul nr. 1, a atras atenţia şi spune că este îngrijorată de faptul că Universitatea „Ştefan cel Mare” riscă să devină o filială a universităţii din Iaşi. „USL a început să golească Suceava de conţinut. Săptămâna trecută am aflat cu stupefacţie că sediul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătore – ITRSV urmează să fie mutat de la Suceava la Iaşi. Urmează să fie mutat dintr-un judeţ cu o uriaşă suprafaţă de pădure într-un judeţ în care sunt doar câteva terenuri împădurite”, a spus Ardeleanu. Ea a adăugat că în momentul de faţă există semnale că şi alte instituţii publice din judeţul Suceava urmează să fie trecute „sub comanda” judeţului Iaşi. „Există temeri că şi Universitatea Ştefan cel Mare Suceava va fi intra sub tutela Iaşiului”, a subliniat Sanda-Maria Ardeleanu. Candidatul ARD pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 1 Suceava a precizat că există informaţii potrivit cărora universitatea suceveană ar putea fi transformată într-o filială a universităţii din Iaşi. Sanda-Maria Ardeleanu a explicat că aceasta ar însemna că finanţarea pentru universitatea suceveană va fi mult mai mică, existând pericolul desfiinţării unor secţii şi catedre. „Din acest motiv mulţi părinţi din judeţul nostru vor fi obligaţi să facă eforturi financiare uriaşe pentru a-şi putea ţine copiii la facultate, departe de casă. După cum s-a observat, USL susţine varianta regionalizării cu opt regiuni, iar Suceava ar urma să facă parte dintr-o regiune cu şase judeţe şi cu capitala la Iaşi. Eu şi colegii mei susţinem varianta cu 12 regiuni, dintre care una cu capitala la Suceava”, a mai spus Sanda-Maria Ardeleanu. Ea a adăugat că prin dezvoltarea pe care a cunoscut-o în ultimii ani, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava „a creat invidii”, fiind „straşnic râvnită de alţii”. Sanda-Maria Ardeleanu a mai arătat că Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava are un adevarăt rol strategic, care reiese din prin principala sa misiune, cea de promovare şi dezvoltare „a tradiţiei academice cultivată şi lăsată ca un tezaur de către înaintaşii noştri”. „Mă voi bate până la capăt pentru o universitate continuatoare a valorilor academice din Bucovina, sora geamănă a Universităţii din Cernăuţi”, a precizat Ardeleanu. Ea a adăugat că la Suceava este nevoie de Universitatea „Ştefan cel Mare”, care pregăteşte specialişti şi forţă de muncă pentru întreaga zonă. „Avem nevoie de această universitate de tradiţie românească şi o vom sărbători cum se cuvine, în acest an universitar, la cei 50 de ani de existenţă”, a încheiat deputatul de Suceava.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava