Concert pascal
MOPAN Suceava

Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă demersurile pe lîngă guvern pentru finanțarea construcției căminului cu 820 de locuri în campusul Moara II. Rectorul Valentin Popa crede că investiția ar putea fi gata în aproximativ 3 ani. Rectorul a declarat, la Radio Top: „Ultimele vești pe care le am de la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, sînt pozitive. Sîntem una din cele trei universități care vor primi finanțare în acest an pentru noi cămine. Documentația este aproape gata și din cîte știu, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici într-o ședință de guvern, sper eu cît mai curînd, Compania Națională de Investiții, cea care va construi practic acest cămin, va lansa o procedură de achiziție atît pentru proiectare, cît și pentru execuție, într-un singur pachet. Proiectarea va dura cam 6-9 luni, iar execuția vreun an și jumătate. Deci, nu ne putem aștepta ca noul cămin să fie dat în folosință mai devreme de 3 ani. În paralel, USV va trebui să asigure utilitățile pentru viitorul cămin studențesc”. Valentin Popa a mai spus că, în curînd, va fi semnat contractul de execuție pentru modernizarea fostului cămin social de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, preluat de Universitate de la municipalitate. Acolo vor fi peste 200 de locuri de cazare în camere cu două și trei paturi. Se estimează că modernizarea se va încheia pînă la debutul anului academic 2022-2023. De asemenea, rectorul universității sucevene a arătat că săptămîna viitoare va fi semnat contractul pentru continuarea lucrărilor de renovare a căminului nr.1, cel mai vechi din campus, care va fi și mansardat. Valentin Popa a menționat că, în fiecare an, se înregistrează 2.500-3.000 de cereri de cazare, din care pot fi onorate sub 1.500, cu tot cu locurile puse la dispoziție în internatele unor licee.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava