Concert pascal
MOPAN Suceava
Direcţia de Sănătate Publică Suceava  anunţat că în săptămîna 10 -16 septembrie 2012 au fost  internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, cu diagnosticul „Meningită acută  virală”, un  număr de 7 persoane, cu vîrste cuprinse între 4 şi 23 ani. Două  cazuri provin din Municipiul Suceava,  fiind vorba de copii de  6 şi 12 ani. Un copil de 4 ani are domiciliul în oraşul Gura Humorului, restul pacienţilor fiind din Liteni, Ostra, Şcheia şi Pîrteştii de Jos – cîte un caz. Pînă în prezent, în judeţul Suceava s-au înregistrat un număr de 330 cazuri de meningită acută virală. Pentru că a început anul şcolar, specialiştii DSP atrag din nou atenţia asupra necesităţii respectării cu stricteţe a regulilor de igienă, în special a celor de igienă personală.
Purtătorul de cuvînt al DSP Suceava, Adrian Popescu,mai face şi următoarele recomandări: pentru populaţia generală este obligatorie prezentarea la medic pentru simptome ca febră, cefalee, vărsături; spălatul frecvent al mâinilor, mai ales înainte de masă şi după utilizarea grupului sanitar; consumul de apă de băut numai din surse sigure; spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor; colectarea corespunzătoare şi evacuarea zilnică a gunoiului menajer; evitarea scăldatului în locuri neamenajate. „În plus, pentru colectivităţile de copii preşcolari şi şcolari se recomandă sursă sigură de apă, săpun lichid, prosop de hârtie la grupurile sanitare şi în clasă, utilizarea de pahare de unică folosinţă, dezinfecţia atentă a veselei pentru colectivităţile cu cantină”, a subliniat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava