MOPAN Suceava

În a XXVI-a Duminică după Rusalii, 21 noiembrie 2021, la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor aflați la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe sfântul ocrotitor al Cetății Sucevei, ale cărui moaște se află în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.

La momentul rânduit, diaconul Constantin Ciprian Blaga, consilier eparhial în cadrul Sectorului Editură și Tipografie, a fost hirotonit preot pe seama Catedralei Arhiepiscopale.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, preoții Constantin Ciprian Blaga și Dumitru Daniel Lazăr au fost hirotesiți iconomi stavrofori.

În continuare, arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a citit mesajul pastoral transmis de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a evidențiat câteva aspecte referitoare la Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina și i-a îndemnat pe cei prezenți să dăruiască din recolta dobândită și celor aflați în nevoie. „Să ne schimbăm atitudinea, atunci când ne rodește țarina, față de cele materiale, să nu ne lărgim hambarele sau să ni le mărim atunci când ne rodește țarina, ci să ne gândim și la alții cărora poate în anul respectiv nu le-a rodit și să le dăm din prisosul celor dobândite și celor care nu au reușit să obțină recolta scontată. Unii preferă să lase recolta neculeasă decât să le-o dea celor săraci, dar să știți că e un mare păcat și atunci când îți rodește țarina și nu îți culegi recolta. Dumnezeu nu se supără pe omul bogat, ci se supără pe felul în care omul bogat își gestionează avuția sa.”

Ierarhul a subliniat și faptul că sărbătoarea de astăzi, Intrarea Maicii Domnului în biserică, este cea care îi învață pe credincioși cum să intre în fiecare zi în casa lui Dumnezeu.

Începând cu ora 16:00, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți, au săvârșit Taina Sfântului Maslu și au citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate.

Irina Ursachi

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, la Catedrală Arhiepiscopală din Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava