Concert pascal
MOPAN Suceava

Comparaţie între preţurile la pâine înainte (30 august) şi după (2 septembrie) intrarea în vigoare a scăderii TVA la pâine la 9%

Verificare făcută de Garda Financiară (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Finanţelor Publice)

Scăderea TVA la 9% la pâine a fost o măsură pe cât de îndrăzneaţă, pe atât de supusă preocupării publice. Atât înainte de aplicarea sa, dar mai ales după au fost comentarii publice, deseori critice, referitoare la această măsură fiscală. Unele comentarii s-au focalizat pe fond, pe efectele macroeconomice, îndeosebi pe scăderea veniturilor la buget. Altele au contestat capacitatea ei de aplicare, argumentând faptul că deşi în principiu este o intenţie onorabilă, totuşi realitatea microeconomică o va respinge. Multe voci au spus că unul din scopurile acestei măsuri fiscale, şi anume creşterea puterii de cumpărare a populaţiei prin scăderea preţului la pâine, nu va putea fi atins, pentru că actorii economici, fie ei producători de pâine, fie comercianţi, nu vor scădea preţurile, ci pur şi simplu vor încasa diferenţa rezultată din scăderea TVA în cont propriu.

Iată suficiente motive pentru a ne arăta interesaţi dacă această măsură fiscală chiar a început să-şi facă efectul.

Scăderea TVA la 9% a intrat în vigoare de la 1 septembrie. Suntem deja în măsură să punem la dispoziţie opiniei publice primele rezultate ale verificării realizate de Guvernul României, prin intermediul Gărzii Financiare, instituţia din cadrul Ministerului Finanţelor Publice abilitată să facă astfel de verificări în teritoriu, referitoare la efectul scăderii TVA la pâine. Întrebarea este foarte simplă: această măsură fiscală se reflectă în preţul la tarabă, cel propus de către comercianţi populaţiei? Pe lângă preţul pâinii propus de comercianţi, am cules date din teritoriu şi referitor la preţurile practitate de producătorii de pâine, penultimul element din lanţul de producţie al cărui rezultat este pâinea de pe masa românilor.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava