Concert pascal
MOPAN Suceava

Lucrători din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, au fost sesizați la 112, de către o femeie de 42 ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost alungată din locuința comună de către soțul său de 46 ani, tot din localitate, iar în prezent se află la locuința părinților săi din comuna Brodina, împreună cu fiicele sale.
Pe raza satului Falcău, comuna Brodina, a fost identificată apelanta, iar din interiorul casei se auzeau strigăte de ajutor. Polițiștii s-au deplasat în holul locuinței, împrejurări în care l-au observat pe bărbatul de 46 de ani cum o lovea cu palmele pe fiica sa minoră de 17 ani, aceasta suferind leziuni corporale minore. În aceste condiții lucrătorii de poliție au intrat de îndată în locuință și au procedat la imobilizarea și încătușarea bărbatului de 46 de ani, care se manifesta violent fizic și verbal.
Părțile implicate au fost conduse la sediul Poliției Orașului Vicovu de Sus, unde femeia de 42 de ani, în calitate de reprezentant legal al minorei a formulat plângere prealabilă cu privire la infracțiunea de „violență în familie” și în același context a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva soțului său.
S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite de femeia de 42 de ani s-a constatat că, în prezenta cauză există un risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale față de persoanele vătămate, respectiv femeia de 42 de ani și fiicele sale.
Având în vedere probele administrate în cauză, la data de 05.01.2021, ora 20.25 a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 120 de ore față de bărbatul de 46 de ani.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „violența în familie”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava