MOPAN Suceava

La data de 23 septembrie ora 22.12, Secția Urbană de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de catre o femeie de 21 de ani, cu privire la faptul ca tatăl a agresat-o pe mama sa. La fața locului s-au deplasat lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni care au identificat apelanta și părinții acesteia.
Din discuțiile purtate cu apelanta a rezultat faptul ca tatăl, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice a provocat scandal apoi, a lovit-o pe mama sa. De asemenea , bărbatul a lovit-o cu palma în zona spatelui și pe apelanta, fără a-i fi provocate leziuni fizice.

La UPU Suceava, s-a deplasat o patrulă din cadrul Politiei Suceava care a întocmit formularul de evaluare a riscului, privind pe cele două femei, iar prin prisma răspunsurilor oferite a rezultat faptul că în cauză exista risc iminent, pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

S-a emis ordinul de protectie provizoriu împotriva barbatului pe o perioada de 5 zile. A fost întocmit proces-verbal de constatare, cercetările în cauză urmand a fi
continuate de către lucrători din cadrul Compartimentului de Proximitate pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Scandal între doi soți din Burdujeni. Fata de 21 de ani a chemat Poliția, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava