Concert pascal
MOPAN Suceava

La Suceava s-ar putea înființa o Şcoală de cântăreți bisericești, ca secţie a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”. Anunțul a fost făcut de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic. Înaltul prelat a răspuns unui enoriaș care i-a adresat o întrebare la rubricfa ”răspunsul ierarhului” de pe siteul oficial al Arhiepiscopiei. ”La această dată, nu există o astfel de specializare în oferta educațională a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, nevoia de formare fiind asigurată, în acest an, prin cursurile pentru cântăreți bisericești, un program scurt de formare continuă, organizat de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava.

Cursurile pentru cântăreți bisericești presupun parcurgerea a două module de formare (fiecare cu o durată de 24 de ore), pentru elemente de muzică psaltică, respectiv elemente de liturgică și tipic bisericesc. Aceste cursuri asigură participanților la programul de formare cunoașterea si utilizarea elementelor de limbaj muzical, a unor elemente de liturgică și tipic, asimilarea noțiunilor liturgice și tipiconale fundamentale și corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical asimilate. În viitor, nu excludem posibilitatea înființării Şcolii de cântăreți bisericești, ca secţie a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava”, a spus IPS Calinic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava