Concert pascal
MOPAN Suceava

13 structuri educaționale din 10 județe ale țării au beneficiat de 100 echipamente IT recondiționate în cadrul campaniei de donații „Dăm un Byte de Ajutor” organizată de Ateliere fără Frontiere în parteneriat cu Asociația ECOTIC. Campania face parte din platforma educlick a Ateliere fără Frontiere, prin intermediul căreia, echipa

entele IT colectate sunt pregătite pentru reutilizare de către persoane provenind din medii defavorizate și apoi donate către școli sau instituții de învățământ ce nu beneficiază de aceste dotări.

Astfel, donația de calculatoare are impact în trei zone diferite: educație, susținerea reutilizării și inserție socio-profesională pentru persoane care întâmpină dificultăți la angajare pe piața liberă.

Nevoia de echipamente IT și de conectivitate la Internet sunt două aspecte din ce în ce mai vizibile la nivelul școlii românești. Din păcate, școlile din zonele defavorizate sunt cel mai adesea private de aceste dotări, fapt ce afectează calitatea procesului educațional și dezvoltarea ulterioară a elevilor.

“Școala trebuie să pregătească elevii pentru viitor, iar viitorul înseamnă tehnologie. Eu nu văd tehnologia ca pe un scop în educație, dar o văd ca pe un mijloc extrem de valoros și ofertant, ce poate aduce în sala de clasă lumea întreagă.  Întrebuințarea tehnologiei în scop educativ este o realitate în majoritatea statelor dezvoltate, iar țara noastră face pași importanți în acest sens. Din păcate, pașii ăștia sunt „mai firavi” pentru școlile din mediu rural.

Pentru școala noastră, mâna întinsă de ECOTIC și Asociația Ateliere Fără Frontiere  înseamnă un pas spre o educație „în” și „pentru” vremurile pe care le trăim. Aceste echipamente acoperă un gol. Ele aduc un mare plus de valoare lecțiilor în clasă și vin în sprijinul unor elevi defavorizați în situația unui învățământ la distanță.

Pentru copiii care vor beneficia de aceste dispozitive înseamnă un mare pas înainte. Înseamnă lărgirea orizontului, iar un orizont mai larg aduce vise mai înalte și motivația de a lupta pentru împlinirea lor.” ne-a declarat dna. profesor Laura Mitrofan, Școala Gimnazială Nr. 3 Sita Buzăului.

ECOTIC este singura organizație din domeniu care susține prin parteneriatul cu Ateliere fără frontiere reutilizarea echipamentelor IT pentru a fi ulterior donate școlilor, centrelor de plasament sau ONG-urilor care nu au beneficiat de dotări IT. De asemenea, ECOTIC a contribuit împreună cu ASRO și CERC la transpunerea în limba română a cerințelor privind pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

Pentru a continua aceste campanii de donații invităm companiile doritoare să predea echipamente IT vechi dar funcționale completând formularul disponbil pe  www.ecotic.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava