MOPAN Suceava

Ref: Solicităm demisia angajaților A.F.I.R. care au introdus ghidul de condiții artificiale
Stimate Domnule Ministru,

Ieri, 14.03.2016 o delegație a Federației Naționale PRO AGRO a participat la o dezbatere organizată de M.A.D.R. și A.F.I.R. în Parlamentul României privind ghidul de condiții artificiale instituite în România, unde din partea Comisie Europene a participat expertul Peter BAADER, consilier antifraudă din cadrul DG AGRI.
Urmare a poziției și a discuțiilor din CAMERA DEPUTATILOR Federația Națională PRO AGRO a hotărât să protesteze prin neparticiparea la întâlnirea organizată de A.F.I.R. de la ora 14.00.
Motivul este atitudinea reprezentantului Comisiei Europene prin care fermierul român este prezentat a fi vinovat de la depunerea proiectului.  Comisia Europeană combate neregulile în alte state europene prin seminarii, iar în România laudă angajații A.F.I.R. pentru introducerea un ghid de condiții  artificiale draconice, nemaiîntâlnite în alt Stat Membru. Acesta este un abuz care trebuie pedepsit. Avem confirmarea publică a reprezentantului Comisie că nu a venit de la U.E. solicitarea de a realiza acest ghid de condiții artificiale, care de fapt nu există în nici un stat membru.
Solicităm demisia angajaților statului, care au sarcina de a servi intereselor legitime ale populației din România, respectiv A.F.I.R., care au dispus și celor care au elaborat ghidul de condiții artificiale spunând că acesta a fost realizat la solicitarea Comisiei Europene.
Considerăm că aceste minciuni dovedite, în sensul de a arunca responsabilitatea acțiunilor conaționalilor noștri pe Comisia Europeană, tind să devină o practică a funcționarilor români atunci când nu exista argumente, iar aceste lucruri duc la descurajarea potențialilor beneficiari și scăderea absorbției fondurilor europene, toate în dezavantajul fermierului român.
Domnule Ministru, vă rugăm să opriți aceste practici care dau dovada de lașitate și obediență a angajaților instituțiilor menționate și sunt de natura să crească diferențele de performanță dintre fermierii români și cei europeni!
Situația beneficiarilor F.E.A.D.R., care au fost acuzați de crearea de condiții artificiale, prin interpretări abuzive și aberante ale experților A.F.I.R.,este una dramatică. Acestora, li s-au generat debite și dacă doi vecini au avut același consultant, dacă doi frați au accesat aceiași măsura, dacă au luat credit de la aceiași bancă, daca proiectele tatălui și al fiului au același administrator, au aceeași sursă a utilităților, sau același sediu social, etc. Acești fermieri se află în acest moment în diferite stadii procesuale cu A.F.I.R.-ul. Doar la Înalta Curte de Casație și Justiție se află pe rol, în faza de recurs, peste 650 de litigii cu A.F.I.R.-ul.
În numele membrilor noștri afectați de aceste măsuri, vă solicităm, în conformitate cu dispozițiile Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, art.1, să dispuneți să ni se comunice situația centralizată a contractelor reziliate de către A.F.I.R. din cauza creării de condiții artificiale, care să cuprindă motivul, condiția/-țiile artificială/-e identificată/-e, inclusiv valoarea fiecărui contract în parte. În plus, vă solicitam să dispuneți alocarea pe site-ul A.F.I.R. a unei secțiuni în care să fie actualizată lista litigiilor A.F.I.R. care au ca obiect rezilierea contractelor de finanțare pe baza creării de condiții artificiale și lista cu proiectele propuse a fi reziliate pe baza acestor condiții artificiale.

Vă mulțumim pentru colaborare!
Cu stimă,

PREȘEDINTE
Florian-Emil DUMITRU

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava