Mihai I, rege al României, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleș, din Sinaia, fiul principelui Carol și al principesei Elena a Greciei.

Pregătirea teoretică îi este asigurată de nume sonore ale învățământului românesc, precum istoricul Nicolae Iorga, geograful Simion Mehedinți ș.a.

Consiliul de Coroană convocat de regele Ferdinand la 31 decembrie 1925, la Castelul Peleș, discută și aprobă, cu majoritate de voturi, hotărârea lui Carol, fiul regelui Ferdinand, moștenitorul tronului României și tatăl lui Mihai, de a renunța la tron. Comunicatul dat în urma desfășurării Consiliului de Coroană anunță „proclamarea Alteței Sale Regale Principele Mihai ca moștenitor al Tronului”. Mihai avea atunci numai patru ani.

Peste doi ani, ca urmare a morții regelui Ferdinand (20 iulie 1927), bunicul său, Mihai este proclamat rege al României. Fiind minor, regele Mihai se va afla, până la majorat, sub tutela unei Înalte Regențe (constituită din principele Nicolae, fratele tatălui său, Miron Cristea, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Gheorghe Buzdugan, prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Trăind la Paris, sub numele de Caraiman, principele Carol, înconjurat și susținut de oameni politici și nu numai, cu convingeri monarhiste, își reconsideră poziția adoptată în urmă cu ani și, la început voalat, apoi tot mai direct și insistent, își exprimă dorința de a reveni în țară și de a ocupa „tronul părintesc”.

La 6 iunie 1930, proiectul principelui Carol se transformă în realitate, prin sosirea sa la bordul unui avion care a zburat pe ruta Paris–München, aterizând pe aeroportul Băneasa. La 8 iunie, în regim de urgență, Parlamentul îl proclamă rege al României sub titulatura Carol al II-lea. Acest act a însemnat, de facto și de jure, detronarea regelui Mihai, fiul său legitim, căruia i se va conferi titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”.

Carol al II-lea va ocupa tronul României vreme de zece ani, până la 6 septembrie 1940, când, în alt context politic intern și extern, este silit să abdice, acum pentru totdeauna, în favoarea lui Mihai, fiul său.

În dimineața aceleiași zile, tânărul rege de 19 ani depune jurământul de credință în fața generalului Ion Antonescu, conducătorul statului român, a patriarhului Nicodim și a prim-președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dimitrie Lupu. În vara anului 1941, la 22 iunie, România, aliata Germaniei, intră în război împotriva URSS. După recuperarea Basarabiei, a Bucovinei și a Ținutului Herța, liderii partidelor politice românești resping ideea continuării războiului alături de Germania.

Această atitudine va fi îmbrățișată și de monarh și de colaboratorii săi fideli. Apropierea frontului de hotarul estic al României, apoi continuarea operațiunilor militare pe teritoriul românesc însemnau practic distrugerea efectivă a țării. Regele Mihai împreună cu politicienii patrioți trec la elaborarea planului de scoatere a României din alianța cu Germania și de intrare în coaliția formată de SUA, Marea Britanie și URSS.

În noaptea de 23 august 1944, la ora 22:20, regele Mihai adresează poporului român o Proclamație prin care anunță întoarcerea armelor împotriva Germaniei și participarea României la război alături de cele trei mari puteri militare ale lumii. În noua situație politică, suveranul îl numește pe generalul Constantin Sănătescu în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri. Pentru curajul de care a dat dovadă în înfăptuirea actului de la 23 august, cât și pentru contribuția pe care România a adus-o la scurtarea cu cel puțin 200 de zile a războiului, regele Mihai va fi decorat, de către URSS, cu ordinul „Victoria” și de guvernul american cu Legiunea Meritului în grad de Mare Comandor.

Ocuparea țării de către armata sovietică și instalarea, la București, a unui guvern pro-sovietic aruncă țara într-o gravă criză politică. Noua putere instalată, executând ordinele și dispozițiile Moscovei, reduce până la nesocotire prerogativele constituționale ale regelui. Scenariul privind abdicarea forțată a regelui Mihai, elaborat la sugestia sovieticilor și coordonat de ei, este înfăptuit la 30 decembrie 1947.

Cei doi lideri ai noului regim comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretar general al C.C. al P.C.R., și dr. Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, îl silesc pe rege să semneze actul de abdicare. La 4 ianuarie 1948, regele Mihai împreună cu mama sa, regina Elena, și cu colaboratori devotați părăsesc România. La 10 iunie 1948 se căsătorește cu Ana de Bourbon-Parma, prințesă de Danemarca. Are cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) și Maria (n. 1964).

După Revoluția din decembrie 1989, regele Mihai solicită în mai multe rânduri, fără succes, oficialităților statului să-i permită revenirea în țară. Cu ocazia sărbătorii Sfântului Paște, în aprilie 1992, regele împreună cu regina Ana efectuează prima vizită în țara în care s-a născut. În 1996, guvernul Ciorbea anulează decizia din 1948 prin care suveranului i se retrăsese cetățenia română. Revine din exilul impus în februarie 1997, redobândind, împreună cu familia, cetățenia română.

În decembrie același an, în cadrul unei recepții, regele Mihai anunță trecerea drepturilor și prerogativelor regale către prima sa fiică, principesa Margareta. În decembrie 2000, regelui Mihai i se restituie castelul de la Săvârșin (județul Arad) și primește dreptul de folosință asupra Palatului Elisabeta din București.

În 18 mai 2001, fosta familie regală răspunde invitației făcute de Președinție de aefectua o vizită în România cu prilejul rede schiderii, la Palatul Regal, a Galeriei de Artă Românească Modernă, urmată de un dineu la Palatul Cotroceni, vizită ce are semnificația reconcilierii. În vederea susținerii aderării României la NATO, regele Mihai efectuează, în 2002, un turneu în Spania, Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, Marea Britanie și Suedia.

La împlinirea a 90 de ani de viață, în noiembrie 2011, Parlamentul îl omagiază pe rege, în cadrul unei ședințe solemne, ținută în prezența sa

Tot la 25 octombrie:

1400: Moare poetul englez Geoffrey Chaucer.

1415: Henric al V-lea, regele Angliei, îi învinge pe francezi la Agincourt.

1825: Se naște la Viena compozitorul Johann Strauss (fiul).

1853: Are loc Atacul cavaleriei ușoare în timpul Bătăliei de la Balaclava, în Războiul Crimeii.

1881: Se naște la Malaga pictorul Pablo Picasso.

Geo Alupoae, critic de teatru.