MOPAN Suceava

Comunicat:

Unioniștii din Republica Moldova și România vor sărbători 1 decembrie în fața Parlamentului European. Sute de români de pe ambele maluri ale Prutului vor manifesta la Bruxelles pentru a spune că națiunea română este împărțită în două.

Pe lângă manifestația stradală care va începe în Rond-Point Robert Schuman la ora 14:30, reprezentanții organizațiilor civice vor avea întrevederi cu europarlamentari și cu comunitatea de români din Belgia, iar la finalul mitingului este preconizată o conferință de presă, în cadrul cărora vor prezenta situația reală din Republica Moldova și perspectivele raportului Chișinău – București – Bruxelles.

Întâlnirea delegației cu europarlamentarii va avea loc la ora 10:00, la Parlamentul European, Batîment Willy Brandt, sala WIB 02M068.

La ora 16:00, reprezentanții organizațiilor civice vor susține o conferință de presă (Euraffex, Rue Archimède 11, 1000), iar începând cu ora 19:00 aceștia vor dialoga cu comunitatea de români din Belgia.

Suntem un singur popor în ambele state. Pe 1 Decembrie, de ziua națională românilor, vrem să se afle și la instituțiile europene adevărul despre Republica Moldova. Altfel, Republica Moldova va rămâne mereu într-o zonă gri, în care fraudele și minciuna domină. Europa trebuie să știe”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Ziua Națională a României va fi marcată de către unioniști și la Chișinău și Alba Iulia. Un tricolor de 1 kilometru va fi întins pe 1 Decembrie în centrul Chișinăului, între Parlament și Academia de Științe a Moldovei, iar la Alba Iulia, la festivitățile organizate de autoritățile locale cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la Marea Unire va fi inclus mesajul „Basarabia e România”.

Platforma Unionistă Acțiunea 2012                                                               25 noiembrie 2016

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava