Concert pascal
MOPAN Suceava

Conducerea AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din Turul I al Cupei României, faza judeţeană. În runda inaugurală, pe tabloul competiţiei se vor afla 14 formaţii din eşalonul al cincilea. Partidele din cadrul Cupei României urmează să se dispute în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent, pe data de 8 septembrie, cu începere de la ora 16.00.

„Cheltuielile de arbitraj vor fi suportate de ambele cluburi, urmând ca asistenţa medicală şi cheltuielile legate de organizarea jocului să cadă în sarcina grupării gazdă. Baremul de arbitraj se va plăti la începutul jocului de către cele două echipe participante. Neonorarea baremului de arbitraj va duce la suspendarea jocului respectiv”, se spune în comunicatul emis de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal.

Iată programul meciurilor din Turul I al Cupei României, Faza Judeţeană:

Viitorul Valea Suhei – Bistriţa Broşteni
Avântul Frasin – Minerul Iacobeni
Sporting Arbore – Viitorul Vereşti
Viitorul Stroieşti – Voinţa Zvoriştea
Steaua Dumbrăveni – Viitorul Adâncata
Sporting Voinţa Buneşti – Şomuz II Fălticeni – Baia
Academica Gălăneşti – Unirea Horodnic de Sus

În Turul al II-lea vor evolua cele şapte formaţii calificate după disputarea meciurilor din runda inaugurală, celelalte cinci echipe rămase din Liga a V-a, este vorba de Polul Nord Brodina, Viitorul Negostina, Bradul Vama, Releul Mihoveni Şcheia şi Forestierul Frumosu, precum şi cele mai slab clasate opt grupări din ediţia precedentă a Ligii a IV-a.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava