MOPAN Suceava

În ultima perioadă a crescut numărul solicitărilor depuse de către operatorii economici pentru emiterea Acordului de distribuire și utilizare a documentelor silvice cu caracter special.

Termenul prevăzut de legislație pentru rezolvarea unei solicitări este de 30 de zile de la data depunerii acesteia și ne încadrăm în acest termen în cvasimajoritatea cazurilor dar dorim să scurtăm cât mai mult perioada de așteptare a solicitanților.

„Pentru a evita situațiile de blocare a activității cauzată de lipsa avizelor de însoțire, operatorii economici sunt rugați să depună documentații complete, cu cel puțin două săptămâni înainte de a termina formularele pe care le dețin și se prezinte la sediul Gărzii Forestiere Suceava în ziua în care sunt programați”, a declarat inspector șef Mihai Gășparel.

Garda Forestieră Suceava a luat deja măsuri de suplimentare a personalului alocat acestei activități, va prelungi programul de lucru pentru compartimentul SUMAL atunci când este necesar și va modifica procedura de verificare. Toate aceste măsuri sunt gândite să vină în sprijinul mediului de afaceri și să debirocratizeze procedurile, respectând însă prevederile legale și standardele proprii de exigență.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava