Concert pascal
MOPAN Suceava

Cel mai tânăr jurat de la „Imperiul Leilor” pare că are tot ce își dorește în prezent, iar mulți poate că sunt invidioși pe milioanele lui din conturi. Sebastian Dobrincu a vorbit despre o perioadă grea din viața lui, aducând în discuție și un truism adesea folosit: banii nu aduc neapărat și fericirea!Sebastian Dobrincu s-a bucurat de un succes răsunător peste ocean, acolo unde aplicația creată de el i-a generat o avere. Deși avea tot ce-și putea dori un tânăr de vârsta lui, Sebastian a povestit că a trecut printr-o perioadă critică. A fost bulimic, depresiv și a slăbit 17 kilograme din cauza problemelor cu care se confrunta pe atunci, potrivit click.ro.

„Am o mărturisire de făcut. De când sunt persoană publică, am încercat întotdeauna să nu afișez traumele și părțile nefericite ale vieții mele. De ce? Mi se părea irelevant pentru publicul larg, cu atât mai mult când mulți tineri mă luau drept reper.

Arătând laturile mai puțin fericite ale succesului meu eram convins că îi voi descuraja pe cei care și-ar dori să îmi calce pe urme – iar dorința mea era fix opusul – să îi motivez să reușească.

Târziu am realizat ce greșeală am făcut. Publicul și presa a romantizat povestea mea de viață. Am fost mereu portretizat drept geniul care trăiește viața perfectă, ca rezultat al muncii lui”, și-a început tânărul confesiunea.

Sebastian Dobrincu a explicat că a fost o perioadă a vieții sale în care s-a pierdut pe sine și a căzut într-o depresie puternică, din cauza căreia a slăbit considerabil pentru că nu mai dormea și nici nu mai mânca și devenise bulimic. Sebastian le-a explicat tinerilor care îl urmăresc că nicio poveste de viață care pare „perfectă” și „de succes” nu e lipsită de probleme și sacrificii.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/primetime/sebastian-dobrincu-juratul-de-la-imperiul-leilor-411670.html

Sebastian Dobrincu, juratul de la Imperiul Leilor: „Am fost bulimic, am suferit de depresie și am slăbit 17 kilograme”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava