Miercuri, 3 aprilie, ora 18:30, la Librăria Cărtureşti Verona Demisol (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului Zilele lui MM de Sebastian Lăzăroiu, recent apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Vor vorbi, alături de autor:
Oana Moraru
Tudorel Urian
Va modera: George Onofrei

Jane, soția lui Marlon Mont, un fost corector de scenarii de film, a fost diagnosticată cu Alzheimer la doar 45 de ani. Din acest moment, Marlon renunță la slujbă și se dedică aproape în totalitate îngrijirii ei, neștiind ce imensă provocare îl așteaptă. Primește sprijin financiar de la sora acesteia, Miriam, o femeie bogată și mereu suspicioasă, iar Rachel, asistentă, îl ajută în chestiunile mai delicate, dar și la supravegherea bolnavei. Ca să-și mai răscumpere din păcate (și sînt destule, unele mai grave decît altele), Marlon se deghizează și cerșește (la început o dată, apoi de două ori pe săptămînă), iar banii pe care-i strînge îi trimite unei asociații pentru copii orfani. În același timp, vrînd să-și facă viața un pic mai suportabilă, are și o amantă, o femeie mult mai tînără decît el, căsătorită la rîndul ei, cu care se vede în fiecare miercuri. Urmărind toate fețele vieții protagonistului, Zilele lui MM reprezintă o cronică detaliată a deteriorării lui Jane și a modului în care cei doi soți încearcă să facă față situației, fiecare în felul lui.

Sebastian Lăzăroiu s-a născut la 20 martie 1970, în Comănești, județul Bacău. Este de profesie sociolog, autor de studii naționale și internaționale de sociologie și antropologie, publicate în reviste și cărți de specialitate. În plus, a scris articole pe teme de analiză politică pentru diverse periodice din România. De același autor, la Editura Polirom au mai apărut romanele Balena Albastră (2017) și OmatidiiȘarada unui hacker (2018)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava