Concert pascal
MOPAN Suceava

Alexandru Petrescu, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, a avut joi, 10 ianuarie 2019, o întrevedere la sediul ministerului, cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Excelența Sa, Domnul Hans Klemm.

În contextul în care dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Statele Unite ale Americii este un obiectiv prioritar al Guvernului României, agenda de sector ce ține de Parteneriatul Strategic dintre cele două state s-a concentrat pe subiecte legate de securitate cibernetică și dezvoltarea relațiilor comerciale. Demnitarul român a reiterat prioritățile Președinției române la Consiliul Uniunii Europene în sectorul digital, partea americană manifestându-și interesul pentru subiectele prezentate, atât din perspectiva națională, cât și europeană.

Cu ocazia acestei întrevederi, cei doi oficiali au subliniat importanța dezvoltării permanente a dimensiunii dedicate securității cibernetice a Parteneriatului Strategic, remarcând dinamica pozitivă înregistrată pe acest palier.

„Cooperarea dintre cele două state în domeniul investițional și cel al securității cibernetice, sub egida Parteneriatului Strategic Romania-SUA, un reper esențial al politicii externe a României, este într-o dinamică ascendentă pe ambele paliere, cu o creștere a prezenței companiilor americane din domeniu pe piața românească, precum și cu o îmbunătățire constantă a practicilor de asigurare a securității cibernetice sporind siguranța în fața vulnerabilităților și amenințărilor”, a declarat Alexandru Petrescu, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Discutia celor doi oficiali a vizat și subiecte legate de dezvoltarea proiectelor legate de E-Tax, E-Privacy, E-Government, teme centrale atât pe agenda României, cât și a Uniunii Europene în domeniu.

Cei doi interlocutori au apreciat buna colaborare dintre cele două state în domeniul tehnologiei informației și au convenit identificarea unor noi arii comune de interes economic și facilitarea interacțiunii directe între partenerii români și americani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava