MOPAN Suceava

Membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-au întrunit astăzi, 22 ianuarie 2022, în ședința anuală de lucru, în cadrul căreia s-a prezentat bilanțul întregii activități a eparhiei în anul 2021.

În deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, consilierii și inspectorii eparhiali, precum și membrii forului bisericesc, clerici și mireni, au participat la slujba Sfintei Liturghii și la cea de Te-Deum, săvârșite în biserica mare a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar. Prin momentele de rugăciune s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra credincioșilor din cuprinsul eparhiei în anul care s-a încheiat. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.

În continuare, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, după apelul nominal, s-au desfășurat lucrările ședinței de lucru, nu înainte de păstrarea unui moment de reculegere pentru părintele Mihai Argatu, fost membru al Adunării Eparhiale, trecut la cele veșnice în luna decembrie a anului 2021.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate rapoartele generale ale sectoarelor administrației eparhiale. În acest fel, a fost evidențiată activitatea desfășurată, pe parcursul anului trecut, dedicat de Biserica Ortodoxă Română pastorației românilor din afara Românieidar și celor adormiți în Domnul, în toate domeniile de manifestare a vieții bisericești, stabilindu-se totodată obiectivele pentru anul 2022.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților își propune continuarea activităților misionare, educative, filantropice și culturale, precum și susținerea lucrărilor administrativ-economice, prin implicarea și cooperarea tuturor sectoarelor Centrului Eparhial.

Dintre prioritățile anului în curs, s-a evidențiat  începerea lucrărilor de construcție a unui schit la Vadu Negrilesei, în apropierea locului de nevoință pustnicească a părintelui arhimandrit Cleopa Ilie. Având în vedere că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române face demersurile pentru canonizarea marelui duhovnic în anul 2025, așezământul monahal va fi închinat părintelui Cleopa.

Se mai urmărește demararea unui program de burse la nivelul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și lansarea unei platforme digitale pentru profesorii de religie și pentru toți cei implicați în câmpul educației creștine în cuprinsul eparhiei, prin intermediul căreia să fie puse la dispoziție resurse utile, necesare pentru îmbunătățirea activității didactice la disciplina religie.

De asemenea, se dorește realizarea unor publicații de prezentare a parohiilor, mănăstirilor și schiturilor, în formatele pliant, broșură și album, și a unui site de prezentare a acestora, precum și organizarea taberelor tematice în cadrul cărora se vor desfășura ateliere biblice și catehetice.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților mai are în atenție dezvoltarea rețelei de îngrijire la domiciliu la nivelul fiecărui oraș din județul Suceava, precum și înființarea unei asociații având drept obiective incluziunea socială, egalitatea de șanse și combaterea violenței în familie.

Totodată, o prioritate pentru anul acesta reprezintă și demararea Proiectului de Reabilitare și Consolidare a Mănăstirii „Sfântul Ioan Cel Nou”, dar și continuarea construirii Centrului Eparhial „Dositei Episcopul”, și a sediului administrativ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox  „Mitropolitul Dosoftei” Suceava.

Nu în ultimul rând, se intenționează realizarea unei racle noi pentru moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, lucrată în Atelierele Patriarhiei Române, și pregătirea aniversării a 500 de ani de la sfințirea ansamblului monastic Sfântul Ioan cel Nou.

Alături de Părintele Arhiepiscop, la eveniment au fost prezenți Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, reprezentanții Cabinetului și Cancelariei Eparhiale, membrii comisiilor Adunării Eparhiale, consilierii Centrului Eparhial și reprezentanți ai instituțiilor publice, dintre care amintim pe domnul Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, domnul Gheorghe Alexandru Moldovan, Prefectul Județului Suceava, domnul Petru Tănase, secretar, reprezentant al Consiliului Județean Suceava, și domnul Grigore Bocanci, Inspectorul Școlar General al Județului Suceava.

Domnul Ioan Lungu a adresat un cuvânt de mulțumire, punctând ajutorul acordat de instituția pe care o reprezintă Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și a subliniat impactul procesiunilor prin județ cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, fiind vizibilă reducerea numărului de îmbolnăviri în această perioadă de pandemie. „Avem statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat sau a căror stare s-a îmbunătățit ca urmare a trecerii cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor sau prin apropiere. Nu știm cum vor evolua lucrurile, dar în măsura în care va fi nevoie, vom apela la dumneavoastră, să mai facem un pelerinaj cu Sfântul prin oraș și prin județ.”

În continuare, Prefectul Județului Suceava, domnul Gheorghe Alexandru Moldovan, a subliniat importanța cultivării solidarității, unității și a credinței, atât de necesară în contextul actual. Totodată, domnia sa și-a manifestat dorința ca toate cele 114 unități administrative teritoriale din județul nostru să se implice într-un mod activ în susținerea unor astfel de proiecte benefice pentru întreaga comunitate.

Discursul domnului Petru Tănase a început cu transmiterea gândului de mulțumire din partea domnului ing. Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava. Membrii Consiliului Eparhial au fost felicitați pentru activitatea desfășurată, dar și pentru întocmirea laborioasă a raportului de activitate.

Au mai luat cuvântul domnul Grigore Bocanci, Inspectorul Școlar General al Județului Suceava, doamna profesor Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie, și pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, după care a urmat aprobarea rapoartelor de activitate.

În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adus prinos de recunoștință celor care s-au implicat în buna desfășurare a lucrării Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților  în anul 2021 și a subliniat că toate aceste realizări constituie rezultatul strădaniei tuturor. „Toată această activitate, înregimentată în paginile volumului pe care l-ați primit în dar, nu s-a făcut de către un singur om, ci este vorba de o împreună-lucrare. Din acest motiv, aș vrea să mulțumesc părinților consilieri, părinților protopopi, preacuvioșilor părinți exarhi și stareți, preacuvioaselor maici starețe, părinților din parohii și mănăstiri, monahilor și monahiilor care ostenesc în sfintele noastre mănăstiri și schituri, autorităților centrale, județene și locale, conducerii diferitelor instituții și tuturor celor care au sprijinit activitățile și lucrarea Bisericii din Bucovina, precum și credincioșilor și credincioaselor din arhiepiscopia noastră. Un gând de recunoștință se cuvine și celor care nu mai sunt, strămutându-se dureros de neașteptat la cele veșnice, dar care s-au ostenit alături de noi în anul ce a trecut.”

În continuare, regăsiți o sinteză a prezentării lucrărilor sectoarelor Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în anul 2021.

Cabinetul și Cancelaria Eparhială, reprezentate de arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, au adus în atenția membrilor Adunării cele mai importante evenimente și activități care s-au desfășurat în eparhie în anul 2021. Au fost expuse date legate de activitatea sacramental-liturgică, pastoral-misionară și cultural-publicistică a ierarhilor, dar și detalii despre activitatea administrativă, oficială și de reprezentare a acestora. De asemenea, au fost evidențiate realizările sub-structurilor Cancelariei: Secretariatul EparhialRegistraturaArhivaCorpul de inspecție bisericească și Serviciul intern de prevenire și protecție.

Sectorul Administrativ-Bisericesc a prezentat cele mai importante acțiuni întreprinse de consilierul de resort, pr. Dimitrie Horga, dar și aspecte legate de activitatea departamentelor Resurse umane și Cimitire, monumente și servicii funerare. Între altele, în anul 2021 s-a reușit inventarierea și întocmirea unei baze de date cu toate cimitirele din protopopiatele eparhiei, s-a desfășurat campania „Niciun mormânt fără floare și lumânare”, precum și concursul „Cel mai îngrijit cimitir”.

Activitatea Exarhatului Mănăstirilor, prezentată de arhim. Melchisedec Velnic, a adus în atenția celor prezenți una dintre cele mai importante acțiuni inițiate și demarate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, și anume reorganizarea și revigorarea vieții monahale în așezămintele bucovinene, anul trecut fiind reînființate mănăstirile închise în perioada austriacă: Solca, Pătrăuți, Ilișești, Ițcani, Bălinești și deschiderea Mănăstirii Arbore. Un moment deosebit a fost acordat menționării celor mai importante evenimente care au avut loc în anul precedent: Hramul Catedralei Arhiepiscopale – Mănăstirea „Sfântului Ioan cel Nou” și Serbarea de la Mănăstirea Putna, eveniment la care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a participat, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la marea „Serbare de la Putna” din anul 1871.

Arhid. Ionuț Isopescu, consilier în cadrul Sectorului Educațional-Teologic, a prezentat evenimentele, programele și cursurile desfășurate pe parcursul anului trecut, atât cele inițiate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cât și cele organizate în parteneriat cu alte instituții, pentru preoți, profesori și mireni. Dintre acestea, amintim proiectele: „Biblia călătoare și sfințitoare”, „Școala de duminică” și „Școala de vară – Copii la Altar”, „Olimpiadele faptelor bune” etc. De asemenea, au fost evidențiate activitățile susținute de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava și de Școala „Sfântul Ioan cel Nou”.

Prin raportul Sectorului Cultural, prezentat de pr. Constantin Oprea, au fost expuse Adunării numeroasele evenimente culturale, conferințe, colocvii și simpozioane organizate la nivelul eparhiei. Mai mult, a fost amintit faptul că în anul 2021 a fost reactivată Revista „Candela”, a fost organizată prima ediție a Concursului eparhial „Sunet de toacă” și au fost acordate numeroase ordine eparhiale și distincții de vrednicie.

Sectorul Comunicare, Media și Relații Publice, reprezentat de pr. Alexandru-Flavian Sava, s-a remarcat printr-o activitate bogată în ceea ce a însemnat promovarea proiectelor desfășurate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Prin Departamentul Media, s-a asigurat administrarea canalelor de socializare ale arhiepiscopiei, comunicarea cu presa locală și națională, dar și pregătirea materialelor grafice, text, audio, foto și video. Între cele mai importante proiecte desfășurate în ultimul an se numără Concursul Național „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, Seria „Hristos în peștera inimii”, transmiterea live a slujbelor de la Catedrala Arhiepiscopală, a evenimentelor organizate de Centrul Eparhial, dar și de biserici și mănăstiri (liturghii arhierești, conferințe, simpozioane, concerte).

Sectorul Editură și tipografie, coordonat de pr. Ciprian Constantin Blaga, s-a îngrijit de publicarea proiectelor editoriale ale chiriarhului, de tipărirea cărților și a tuturor materialelor arhiepiscopiei în cadrul Editurii Crimca. Sectorul, înființat în luna iulie a anului 2021, s-a implicat în reorganizarea Tipografiei și a Editurii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a cunoscut în ultimul timp un amplu proces de modernizare.

Pr. Nicu Spînu, consilier în cadrul Sectorului Digitalizare și Tehnologia Informației, le-a vorbit celor prezenți despre implementarea unor proiecte și noi sisteme informatice și despre activitatea de mentenanță a stațiilor de lucru ale Centrului Eparhial. În anul 2021 a fost lansat site-ul arhiepiscopiasucevei.ro, a fost dat în folosință site-ul Fundației Crimca www.fundatiacrimca.ro și cel al platformei de vânzări online a magazinului arimateea.ro.

Activitatea Sectorului Social Filantropic, coordonat de arhim. Iustin Tănase, s-a conturat prin desfășurarea a numeroase proiecte de caritate, în cadrul cărora au fost efectuate 4.723 intervenții pentru copii și familii aflate în dificultate, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități, și au fost oferite ajutoare materiale și financiare în valoare de 803.962 lei. Menționăm o parte din campaniile derulate în 2021: „Dar spre Înviere!”, „Sânge pentru România”, „Pentru prima dată la mare”, „Ghiozdanul bucuriei” și, nu în ultimul rând, proiectul „Un Crăciun pentru fiecare”. În cadrul protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au avut loc diverse activități sociale și filantropice, fiind oferit sprijin financiar în valoare totală de 1.614.646 lei pentru un număr de 17.202 beneficiari (copii, bătrâni, persoane aflate în dificultate, familii în dificultate etc.) și sprijin material constând în alimente, materiale de construcții, articole de îmbrăcăminte în valoare totală de 2.409.734 lei, pentru un număr de 80.368 beneficiari.

Darea de seamă a Sectorului Medical și de Asistență, prezentată de arhim. Vartolomeu Chira, a adus în atenția celor prezenți activitatea desfășurată de sub-structurile sectorului, Departamentul farmaceutic Arimateea și Departamentul avizări, precum și de laboratoarele arhiepiscopiei. Au fost amintite programe precum „Caravana Medicală” și „Asociația Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Discursul reprezentantului Sectorului de Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, părintele Filaret Ruscan, a făcut referire la activitățile care au avut drept scop formarea continuă a personalului clerical și neclerical, intensificarea pastorației tinerilor și sprijinirea fiilor duhovnicești ai eparhiei, care se află în afara granițelor. Amintim cercurile pastoral-misionare și slujirile liturgice ale misionarilor protopopești. Prin Departamentul Misiune culturală, socială și identitară; Minorități s-au inițiat și menținut relații cu reprezentanții etniilor eparhiei, prin întrevederi consultative și prin diferite proiecte de colaborare.

Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, înființat în luna octombrie a anului trecut, condus de dl. Cristi-Gabriel Hurjui, s-a ocupat, printre altele, de înființarea a numeroase centre de tineret Ecclesia la nivelul liceelor și al parohiilor eparhiei, în strânsă colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Printre acțiunile întreprinse de departamentele CatehezăActivități de tineret și Tabere și Pelerinaje a fost organizat Campionatul de fotbal pentru tinerii din parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și au fost demarate proiectele de tabără ,,Comorile Satului” și ,,Temerari pe drumul cunoașterii”.

Consilierul Sectorului Economic Financiar, pr. Viorel Ilișoi, a supus analizei situația economică a eparhiei, bugetul anual de venituri și cheltuieli, precum și activitatea de audit și control financiar intern. De asemenea, a fost expus procesul de dezvoltare al sub-structurilor sectorului: Departamentul Colportaj, Departamentul de Pelerinaje și Asigurări, Departamentul tehnic de Achiziții Aprovizionare și Transport, Fabrica de lumânări, Atelierul de Croitorie „Sfânta Lidia”, Atelierul de Broderie, Atelierul de pictură „Mihail Moroșan”.

În anul 2021, Sectorul Juridic și de Consultanță, coordonat de pr. Ioan Bîrsan,  a reprezentat Arhiepiscopia în fața tuturor instanțelor de judecată și a întocmit documentele necesare desfășurării activității Centrului Eparhial, conform legislației. Prin demersurile sectorului s-a reușit dobândirea sau redobândirea de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și de alte unități de cult din eparhie a mai multor titluri de proprietate.

Domnul avocat Daniel Dumitru Ionașcu, consilier eparhial, alături de membrii Sectorului Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, s-a implicat în apărarea intereselor Fondului Bisericesc în numeroase dosare. Totodată, s-au făcut demersurile necesare pentru recuperarea Fondului Bisericesc și pentru inventarierea parohiilor, mănăstirilor, a Centrului Eparhial și a sub-unităților acestuia.

Activitatea Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească a fost prezentată de arhid. Vasile M. Demciuc. Au fost amintite lucrările de restaurare din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților finalizate în anul 2021, cele în curs de desfășurare, cărțile, broșurile și pliantele publicate, precum și valorificarea în spațiul mediatic a potențialului cultural-educativ şi pastoral al monumentelor. A fost prezentată, printre altele, participarea la programul „Artă și Patrimoniu” inițiat de Trinitas TV pentru promovarea Monumentelor UNESCO, și redactarea în colaborare cu sectorul Exarhat a Regulamentului „privind protejarea și valorificarea imaginii” monumentelor istorice din cadrul eparhiei.

Responsabilul Sectorului Proiecte și Construcții Bisericești, monahul Eftimie Mutescu, a făcut referire la etapele de lucru ale proiectelor demarate în anul 2021, la recomandările comisiei de avizare și la modelele puse la dispoziție de sector. Mai mult, a prezentat câteva dintre proiectele de amploare finalizate anul trecut: Eclesiarhia „Sfântul Iacob Putneanul Mitropolitul”, Trapeza Comuniunii „Sfântul Iosif cel Milostiv Mitropolitul”, Agenția de Turism și Asigurări Egeria Travel, precum și proiectele în decurs de desfășurare.

Sectorul Fonduri Externe și Interne, coordonat de pr. Alexandru Pavel,  a făcut cunoscută poziția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Județului Suceava. S-au prezentat proiectele depuse, cele în lucru și partenerii acestora și corelarea cu liniile de finanțare prognozate pentru 2022. Sectorul a inițiat un dialog constructiv de colaborare cu Ambasada Chinei pe domeniile: tehnologic, științific, medical, agro-forestier, cultural, turistic și educațional

Consilierul eparhial al Sectorului Agro-Silvic Bisericesc, domnul Ciprian Dumitru Muscă, a prezentat date referitoare la Registrul electronic al terenurilor și clădirilor, precum și la structurile silvice, agricole, vitivinicole. De asemenea, în cadrul raportului s-au regăsit informații cu privire la producția și recolta anului 2021 și date legate de proiectul de restaurare a monumentului „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei.

Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, parte integrantă a Centrului Eparhial, a fost reprezentată de starețul așezământului monahal, arhim. Serafim Grigoraș, și de marele eclesiarh, arhim. Valerian Radu. În cadrul prezentărilor a fost amintit faptul că în anul 2021 locașul de cult a fost înzestrat cu numeroase daruri, veșminte, sfinte vase, cărți, precum și alte lucruri necesare slujirii liturgice. Tot în acest an s-a redeschis Schitul Mănăstioara, așezat sub ascultarea Mănăstirii „Sfântul Ioan”.

Irina Ursachi

Foto crdit: pr. Nicu Spinu, pr. Iosif Andronic, Cristi Turculeț

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava