MOPAN Suceava

În data de 18.12.2020, ora 11.00, în sala “Ștefan cel Mare“ din cadrul Palatului Administrativ, a avut loc, sub conducerea prefectului județului Suceava, în calitate de președinte, ședința de lucru a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu respectarea tuturor normelor de siguranță impuse de contextul epidemiologic actual.

Pe ordinea de zi au fost incluse 65 lucrări elaborate de către Compartimentul Fond Funciar din cadrul Instituției Prefectului-Județul Suceava, de la ultima ședință care a avut loc în data de 06.10.2020. Lucrările supuse dezbaterilor și aprobărilor au vizat informări ale membrilor comisiei județene pe probleme specifice și punctuale, propuneri ale comisiilor locale de fond funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră sau terenuri agricole, atribuirea de terenuri aferente locuințelor, validări de amplasamente, modificări sau, după caz, corectări titluri de proprietate, precum și emitere de duplicate ale unor titluri de proprietate.

În cadrul ședinței au fost adoptate 50 hotărâri ale comisiei județene.

Dintre acestea, 4 hotărâri au avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv validarea amplasamentului pentru o suprafață totală de 7,63 ha teren cu vegetație forestieră ca urmare a cererilor formulate de un număr de 3 persoane fizice și o persoană juridică.

Au fost emise un număr de 6 hotărâri care au avut ca obiect invalidarea propunerilor formulate de către comisiile locale și care au vizat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 9,3015 ha teren cu vegetație forestieră ca urmare a cererilor formulate de un număr de 6 persoane fizice.

Totodată, printr-un număr de 4 hotărâri au fost admise 2 cereri privind propunerile de atribuire în proprietate de teren aferent locuințelor pentru un număr de 2 persoane fizice și au fost respinse 2 cereri privind propunerea de atribuire în proprietate de teren aferent construcțiilor pentru 2 persoane fizice .

De asemenea, au fost emise 26 hotărâri care au vizat fie modificări sau, după caz, puneri în executare de hotărâri judecătorești, 2 hotărâri au vizat corectarea unor erori materiale în cuprinsul hotărârilor emise de comisia județeană, iar 3 hotărâri au avut ca obiect contestații a unor persoane fizice formulate împotriva modului de soluționare a cererilor formulate, de către comisiile locale de fond funciar.

Un număr de 5 hotărâri au fost emise pentru 5 persoane fizice și au privit însușirea amplamentului pentru o suprafață de 9,56 ha teren cu vegetație forestieră propus spre validare de către comisiile locale, dat fiind incidența Deciziei CCR nr. 395/2017.

Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse și 11 informări pe diverse teme specifice activității de fond funciar, precum și 2 solicitări privind emiterea de duplicate unor titluri de proprietate.

O documentație a fost returnată, solicitarea adresată nefăcând obiectul emiterii unei hotărâri a comisiei județene.

Aducem la cunoștința tuturor persoanelor îndreptățite că în cadrul Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava se depun toate diligențele necesare pentru rezolvarea și soluționarea tuturor lucrărilor înregistrate la comisie și aflate în prezent, în diverse etape de lucru, potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare al acesteia în vigoare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava