MOPAN Suceava

Anul trecut, Centrul Cultural Bucovina a reuşit să realizeze mult mai multe proiecte decît şi-a propus şi acesta este un mare motiv de bucurie. Există însă şi o mare nemulţumire, legată de nerezolvarea problemei asigurării unui sediu pentru Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”. Artiştii trebuie să părăsească Casa Polonă, unde îşi desfăşoară acum activitatea, dar nu ştiu încotro s-o apuce. Autorităţile locale şi judeţene încă nu s-au pus de acord dacă Ansamblul are sau nu loc în nou inauguratul Centru Cultural Bucovina. Pentru că trebuie să renoveze „Dom Polski” Suceava, Uniunea Polonezilor din România a cerut Ansamblului să evacueze spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea. Măsura este necesară în condiţiile în care clădirea nu are aviz de funcţionare de la ISU. Potrivit preşedintelui Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Logher, ansamblului i s-a pus în vedere să evacueze spaţiul pînă la 1 ianuarie 2016, dar momentul a fost amînat şi în contextul în care nu a fost finalizat proiectul în vederea renovării pe care vrea să-l depună pentru finanţare statului polon. Dar şi în contextul în care modul în care va fi asigurat un nou sediu pentru Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava rămâne, în continuare, o necunoscută.

„Ca nerealizări este şi anul acesta faptul că nu dispunem de spaţiu corespunzător pentru buna desfăşurare a activităţilor. Dacă pînă anul acesta nu am avut probleme mari decît la Şcoala Populară de Artă, anul acesta, Uniunea Polonilor din România, care este proprietarul spaţiului unde îşi desfăşoară activitatea Ansamblul, a închis sala de spectacole, Ansamblul urmînd să facă repetiţiile pe holul Dom Poslki şi nu este corect. Am avut, miercuri, o întîlnire cu domnul primar şi ne-a promis că va rezolva problema la „Modern”. Sper cît de urgent să fim în posesia acelor spaţii. S-a discutat că se va termina „Modern”-ul unde va fi localul Centrului Cultural Bucovina pentru Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbecu” şi cinematograful. Între timp a apărut teatrul care, la o primă discuţie cu municipalitatea, urma să ia etajul unu, iar noi am fi putut activa în condiţii chiar bune în spaţiile celalalte, adică la etajele doi şi trei. Este vorba de peste 500 de mp şi de acces la scenă pentru repetiţii. Discuţia a fost pînă în decembrie, am corespondat cu Primăria în acest sens. Am ajuns la o înţelegere cu domnul primar asupra spaţiilor care să ne revină nouă, urma să fie făcută intabularea în luna februarie pentru a ni se pune la dispoziţie acest spaţiu. În ultima vreme nu ştiu ce s-a întîmplat că văd că lucrurile trenează”, a declarat Viorel Varvaroi, managerul Centrului Cultural Bucovina.

„Sînt nişte spaţii rezonabile, în care ne-am putea desfăşura activitatea chiar foarte bine. Şi la Dom Polski împărţeam sala”, a adăugat Tamira Gonda Cojocaru, directorul Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava. Conducerea Centrului Cultural Bucovina îşi pune mari probleme în rezolvarea acestei probleme în urma unei întîlniri care ar urma să aibă loc zilele acestea între preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, şi primarul Sucevei, Ion Lungu.

Sediu pentru Ansamblul “Ciprian Porumbescu”, dorinţa anului pentru Centrul Cultural Bucovina, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava