MOPAN Suceava

Şefa Inspectoratului Şcolar Suceava, Gabriela Mihai, şi kinetoterapeutul Daniel Irimia au cîntărit ghiozdanele câtorva elevi de la Şcoala „Ion Creangă” din municipiul Suceava. S-a întâmplat în această dimineaţă, începînd cu ora 07.30. Cei doi au constatat că unii copii din clasele I – IV cărau şi câte 8 kilograme. Daniel Irimia a declarat că „un ghiozdan de 8 kilograme înseamnă foarte mult pentru un elev din clasele primare. Urmările sunt groaznice datorită faptului că postura deficitară provoacă dureri şi posturi vicioase toată ziua. (…) Conform STAS-ului internaţional, ghiozdanul trebuie să aibă 10% din greutatea copilului. Or, trebuie analizat că, în zona noastră, copilul este slab, musculatura este slabă”. Kinetoterapeutul a adăugat că rucsacul ar trebui să aibă, începînd cu clasa zero, în cazul fetelor, 600 de grame, iar în cazul băieţilor un kilogram „şi să urce câte o jumătate de kilogram în fiecare an pînă în clasa a IV-a”. În clasa a IV-a ghiozdanul fetelor ar trebui să cântărească 2,5 kilograme, iar cel al băieţilor 3 kilograme.

Gabriela Mihai a declarat că a organizat acţiunea pentru a transmite nu doar colegilor săi, ci şi părinţilor un mesaj cu privire la greutatea ghiozdanelor: „Trebuie să fie atenţi la greutatea ghiozdanului, trebuie să fie atenţi mai ales atunci cînd cumpără un ghiozdan. Să găsească forma cea mai uşoară. Sunt ghiozdane în comerţ care au 3 kilograme, copiii şi le doresc, dar sînt foarte grele chiar goale şi pun în pericol greutatea copiilor”. Directoarea adjunctă a Şcolii „Ion Creangă” a spus că va avea grijă ca ghiozdanele să fie cît mai uşoare: „Vom încerca să facem în aşa fel încât să putem păstra mai multe materiale la şcoală. Eu, personal, am în clasă dulapuri în care copiii îşi lasă papucii pentru educaţie fizică, materialele pentru desen. Uneori mi se par grele ghiozdanele copiilor, dar nu tot timpul din cauza manualelor şcolare, mai pun şi ei tot felul de alte lucruri. În loc să fie un penar sînt două, vin cu jucării, care trag la greutatea ghiozdanului”.

Șefa învățământului sucevean a cântărit ghizdanele elevilor de la Școala „Ion Creangă” din Suceava, 9.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.7/10 (3 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava