Şefia IŞJ, greu de obţinut prin concurs
Şefia IŞJ este greu de obţinut prin concurs. La cel de al doilea concurs organizat anul acesta de Ministerul Educaţiei pentru ocuparea postului de inspector şcolar general la IŞJ Suceava au participat, joi, 3 candidaţi, dar nici unul nu a fost declarat admis. Actualul şef are delegaţie pe funcţie pînă la sfîrşitul lunii august.
Cei trei candidaţi au fost: Gheorghe Lazăr, actual şef al IŞJ, Virginel Iordache, directorul Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” din Suceava şi Anca Andrei, profesor la acelaşi colegiu. În urma susţinerii concursului, Gheorghe Lazăr a trecut de primele două probe – CV şi test grilă, dar a fost picat la proba interviului. Ceilalţi doi candidaţi au picat, amîndoi, testul grilă şi au ieşit din competiţie.
Gheorghe Lazăr şi Virginel Iordache au dorit şi la concursul din martie funcţia de şef al IŞJ Suceava. Numai că, în vreme de Iordache a picat la interviu, Lazăr nu a mai participat la concurs invocînd motive medicale. Gheorge Lazăr şi-a păstrat, însă, postul primind delegaţie pînă la sfîrşitul lunii august 2015. Cel mai probabil, Lazăr va obţine prelungire pe post până la organizarea unui alt concurs.
Din păcate, nici unul dintre candidaţi nu a putut fi contactat în cursul zilei de vineri pentru declaraţii. De găsit a fost doar actualul purtător de cuvînt al IŞJ, Cristina Teodorovici, însă aceasta declarat că nu ştie mai mult decît că şeful ei, domnul Lazăr, a picat ultima probă, cea a interviului. Potrivit unor surse, la proba de interviu, în care se discută planul de management, din cei 8 candidaţi de joi, doar 3 au fost promovaţi. Candidaţii ar fi fost puşi în dificultate de „întrebări încuietoare” adresate de unul dintre membrii comisiei de examinare, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalar. Proba interviului este singura care nu poate fi contestată.
Şefia IŞJ, greu de obţinut prin concurs,