MOPAN Suceava

Procurorii DNA Suceava au dispus, aseară, reţinerea pentru 24 de ore a şefului Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Fălticeni, comisarul şef Cristinel Vasile Miron, pentru trafic de influenţă. De asemenea, procurorii anticorupţie l-au plasatsub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, pe Florin Marius Curcă, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, în martie 2016, inculpatul Cristinel Miron a pretins şi primit 500 de euro şi foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 160 de lei, de la inculpatul Florin Curcă. Asta, în schimbul promisiunii că va interveni pe lîngă funcţionarii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava şi îi va determina pe aceştia să stabilească o valoare a alcoolemiei sub limita legală, în dosarul în care Curcă era cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Totodată, ofiţerul de poliţie a acceptat promisiunea lui Curcă de remitere a sumei suplimentare de 2.000 de euro, în cazul în care dosarul lui penal s-ar fi soluţionat favorabil.

Ulterior, întrucît alcoolemia stabilită în cauză de medicii legişti a fost superioară limitei prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii penale, la insistenţele inculpatului Curcă, inculpatul Miron i-a restituit celui dintîi suma de 500 de euro, în mai multe tranşe.

Astăzi,poliţistul Miron urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava