Directorul Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a transmis un mesaj cu prilejul ”Zilei Internaţionale a Pădurilor” în care arată rolul și importanța pădurii pentru societate subliniind că omul nu poate trăi fără liniștea, răcoarea și oxigenul pădurilor, fără apele munților împăduriți, fără un mediu ambiant echilibrat și sănătos. Iată mesajul integral:

”În ultimele decenii, omenirea a devenit tot mai conștientă de rolul și importanța pădurii pentru societate. Din aceste considerente, în conformitate cu Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. din noiembrie 2012, ziua de 21 martie a fiecărui an a fost declarată „Ziua Internaţională a Pădurilor”, context în care, toate statele membre sunt invitate la acţiuni pentru prezentarea şi promovarea, în context naţional, a unor activităţi concrete privind starea şi gestionarea durabilă a pădurilor.

Beneficiile aduse nouă de păduri sunt multiple și esențiale pentru calitatea vieții omului. Un adevăr semnificativ,  de mult cunoscut, este următorul: chiar dacă am dispune de suficiente resurse financiare pentru a importa produsele pe bază de lemn necesare consumului intern, ”pădurile nu se importă”! Omul nu poate trăi fără liniștea, răcoarea și oxigenul pădurilor, fără apele munților împăduriți, fără un mediu ambiant echilibrat și sănătos. Caracterul multifuncțional al pădurilor este recunoscut încă din Antichitate – Pliniu cel Bătrân face referiri la faptul că pădurea nu este numai furnizor de lemn. Este recunoscut, azi, faptul că niciunul din ecosistemele vieții terestre nu a realizat un echilibru biologic atât de complex, atât de cuprinzător ca pădurea, care a rămas  și singurul refugiu pentru fauna și flora sălbatice, mult diversificate prin varietatea speciilor adăpostite.

Aș vrea să încep prin a închina câteva gânduri Arborelui, această ființă mirabilă, care ne-a precedat și cu siguranță ne-a supraviețuit în acel Paradis visat de orice muritor. În mod esențial, arborele impresionează pentru că el emană instinctiv o sugestie de energie, de forță calmă, suverană. De aceea, el devine o emblemă, un model pentru om: simpla vedere a arborelui invită ființa umană la verticalitate. Din această perspectivă, senzația dominantă este cea a elanului nestăvilit al arborelui. Cel care – scria un filosof – „țâșnește spre cer, ca un strigăt, ca o săgeată, ca o forță dreaptă, de nestăvilit, ca împlinirea perfectă a unui efort vital.” Arborele impune și induce însă și o altă categorie de impresii puternice. Sunt cele inspirate de marea sa anduranță organică, de rezistența sa obstinată, prin timp, pe care îl învinge, superb. Când ne aflăm în fața unor arbori bătrâni, ambiția, puterea vitală a acestora ni se impune. Fie că privim niște trunchiuri de mult căzute în covorul de frunze, fie un arbore scorburos ori văduvit de coroană, vederea acelor mlădițe verzi, sugestia de luptă înverșunată cu moartea, ne impresionează și inspiră fundamental. Nu în ultimul rând, arborele ni se impune ca o lume diversă, locuită de insecte, păsări și animale, ca un „castel aerian”, cum ar zice Chateaubriand: un peisaj polifonic și policrom ce nu te poate lăsa indiferent.

În aceeași serie a simbolurilor „tălmăcite” pe înțelesul tuturor se înscrie și tratarea alegorică a genealogiei pământești a lui Iisus, sub forma „arborelui lui Ieseu”, splendid reprezentată în pictura murală de la Voroneț și Sucevița. După cum frumos scrie un etnolog, „senzația pe care o încerc de fiecare dată când privesc peretele de sud ale celor două biserici (Voroneț și Sucevița), este aceea că o mână nevăzută a lăsat să cadă de sub poala acoperișului o imensă draperie, în care ramurile și volutele înflorate ce susțin și înlănțuiesc personajele, țes încrengătura subtilă a unui decor comparabil a rafinament și strălucire, cu prețioasele brocarturi aduse la curtea Mușatinilor din îndepărtata, pe atunci, Veneție.” Trebuie adăugat că pictura, ca gen artistic, sa afla în primele rânduri ale arsenalului propagandistic creștin, papa Grigorie cel Mare afirmând deschis că rolul ei este acela al paginilor Scripturii pe care îl putea citi și poporul neștiutor de carte.

Mulți dintre  slujitorii clasici ai bisericii, artiști, scriitori sau pictori au fost- de-a lungul timpului – impresionați de simbolistica, de puterea, de longevitatea arborelui. Ei și-au mărturisit atât admirația cât și frica ori umilința induse de acest vegetal suveran,  căruia au încercat să-i deslușească vocea, mesajul, semnificația. Unii au încercat să se confunde, să se identifice cu arborele, să-i împrumute din longevitate și forță, declarându-i iubire și supunere totală. Acest cumul de senzații și de emoții au suscitat și acțiuni, practici derivate din această admirație. A te întinde la umbra arborelui, a-l îmbrățișa ca pe o ființă dragă, a te pierde în pădure, fugind de lume, a te cățăra în coroana copacilor, iată tot atâtea acte care dau glas unor pulsiuni profunde, unor legături ancestrale.

Am încercat să subliniez în rândurile de mai sus câteva din firele nevăzute, dar puternice, care ne leagă pe noi, ca oameni și societate, de ”popoarele de arbori” care sunt pădurile, precum și pildele morale pe care ni le oferă aceste ființe tăcute, dar verticale, ce sfidează timpul și vremelnicia vieții omenești. Este o mândrie pentru noi, sucevenii, faptul că legăturile seculare, sentimentele de prețuire pe care românii le-au nutrit pentru Măria-Sa Codrul – evidențiate de zbuciumata noastră istorie și nemurite în bogata zestre folclorică închinată pădurii – sunt cel mai bine evidențiate, exprimate aici, în Bucovina.

Se impune – nu ca un act de generozitate – ci ca o șansă pentru salvarea noastră, reinstituirea ancestralului respect față de plante, de arbori, a conștiinței importanței resurselor cunoscute ori doar bănuite, potențiale ale „verdelui”. Trebuie regăsit și generalizat în conștiință rolul esențial al vegetalului în funcționarea biosferei, ale cărei echilibre nu vor putea fi salvate numai prin progres științific și tehnologic. Este vorba aici nu doar de supraviețuire, ci de o nouă privire asupra lumii în care trăim, iar toate acestea vor avea un efect pozitiv asupra conduitei și moralei sociale. Pentru că este incontestabil că atitudinea, comportamentul omului în relația cu natura – în special cu pădurea – este indisociabilă de modul de conviețuire a oamenilor între ei.

Ing. Sorin Ciobanu

Directorul Direcţiei Silvice Suceava