MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur a discutat astăzi cu vicepremierul Daniel Suciu, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, căruia i-a solicitat sa găsească cât mai repede soluții la câteva probleme grave cu care se confrunta administrațiile locale din județ.

In primul rând a fost adus în discuție blocajul dintre primării și firmele de construcții, blocaj apărut pentru că Guvernul nu a clarificat situațiile apărute ca urmare a creșterii salariului minim în construcții și a creșterii preturilor la materialele de construcții, la bitum în special, unde corecțiile stabilite de Guvern sunt de 0,7 % în condițiile în care, pentru perioada stabilită, prețurile s-au dublat. Constructorii spun că, în aceste condiții, nu vor putea intra la lucrări, și ar fi păcat, mai ales că de acum vremea s-a încălzit.

”Am cerut vicepremierului Suciu să găsească soluții pentru aducțiunea de gaz in localitățile județului, în special în cele 40 de localități unde există deja magistrală. I-am explicat că lemnul de foc s-a scumpit, aproape la dublu, așa că Guvernul ar face bine să aloce fonduri pentru racordare la magistralele de gaz metan. Din păcate vicepremierul spune că nu se vor putea aloca fonduri prin PNDL”, a spus Flutur.

Semnal de alarmă tras de Flutur vicepremierului Daniel Suciu privind blocajul apărut între primării și firmele de construcții, 8.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava