Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, le-a solicitat social democraților suceveni să spună și să își asume adevărul în ce privește depozitul pentru deșeuri de la Pojorâta. Constantin Daniel Cadariu a declarat că cel care a ales locația pentru acest depozit de deșeuri este fostul președinte PSD Suceava, Gavril Mîrza, iar fostul primar PSD din Pojorâta, Ioan Raia, a pus la dispoziție amplasamentul, în timp ce un alt fost președinte al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a fost cel care a dispus începerea lucrărilor. „Mărturie pentru aceste lucruri stau adresa Consiliului Județean nr. 2826 din 13 martie 2007, Hotărârea Consiliului Local nr. 14 din 15.03.2007, respectiv Autorizația de construire nr. 16245 din 3.10.2012 emisă de CJ Suceava. Așa se prezintă opiniei publice informațiile corecte și documentate”, a spus Cadariu.

El a adăugat că din păcate, unii dintre proaspeții demnitari ai PSD Suceava au învățat rapid să folosească minciuna și manipularea ca instrument de comunicare publică. „Un tânăr parlamentar socialist sucevean, care s-a <trezit> a fi mare specialist pe nenumărate domenii printre care turism și mediu, anunță mândru că va închide gropi de gunoi care nu au fost deschise încă. Iar după ce nu se mai poate opri din numărat turiști, ajungând la multe milioane numai de el știute, cere socoteală autorităților locale și centrale din prezent pentru lucruri și fapte din trecut „comise” exact de către marii înaintași politici ai PSD Suceava. Și toate acestea după ce un alt deputat al PSD Suceava, importat din laboratoarele Antenelor de la București, s-a trezit să ne dea lecții de patriotism local raportate la efectele pandemiei de la noi din județ”, a afirmat senatorul PNL de Suceava. El a mai precizat aici este vorba despre reprezentantul unuia din trusturile de presă „care ne-au pus anul trecut amprenta de Lombardia României” și care probabil „habar nu avea” pe atunci unde e situată Suceava pe hartă, a încercat săptămâna trecută să își facă imagine cățărându-se pe suferința a sucevenilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava