Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul George Mîndruță nu regretă decizia sa, de săptămîna trecută, de a demisiona de la șefia USR Suceava și din partid. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, senatorul a declarat: „Nu regret nimic, pentru că nu a fost o hotărîre luată impulsiv, sub imperiul unei emoții de moment. A fost o decizie cîntărită îndelung. M-am întors de cîteva ori din drum. Mă încearcă un sentiment de dezamăgire, fiindcă eu am plecat în proiectul ăsta politic acum doi ani, cînd eram la PLUS, cu foarte mult entuziasm și cu gînduri bune. Ulterior, prin fuziunea cu USR, eu, ca și alții, ne-am trezit într-un mariaj care s-a dovedit a fi disfuncțional. Lucrurile s-au schimbat extrem de mult, și într-o direcție pe care nici eu, nici alții, nu am prevăzut-o, după fuziunea dintre USR și PLUS. Concluzia a fost că nu putem continua și mai bine ne despărțim. Mă încearcă un sentiment de dezamăgire și de frustrare, pentru că nu am reușit, alături de alți oameni de bună credință, să facem să funcționeze treaba asta. Problema nu e la nivel județean, și nu mă refer doar la Suceava, ci la nivel național, conducerea partidului, Biroul Național. Cu marea majoritate a celor de la Suceava am rămas în relații foarte bune. De altfel, am avut un ZOOM cu ei cu o zi sau două înainte de a-mi anunța demisia, pentru că am considerat normal ca ei să nu afle din presă ori să fie puși în fața unei decizii care să-i surprindă. Am avut o discuție cu ei, le-am explicat situația și cum văd eu lucrurile. Foarte mulți dintre ei au fost de acord și gîndeau deja ceea ce eu verbalizam la acel moment. Drept dovadă, ulterior demisiei mele, au mai fost demisii, și din cîte știu vor fi și în continuare. Așadar, cu marea majoritate a lor am rămas într-o relație absolut funcțională, decentă. Într-adevăr, sînt și unii colegi care se bucură de plecarea mea, dar, evident, ca o metaforă, și păstrînd proporțiile, e vorba aia cu schimbarea regilor și bucuria nebunilor”. Întrebat care au fost reacțiile în online și față în față după anunțul demisiei sale din USR, George Mîndruță a răspuns: „Covîrșitor, reacțiile au fost pozitive, de încurajare. Evident că au fost și cîteva critici, dar la o analiză rapidă a profilurilor de pe Facebook, că acolo vorbim mai mult, se poate observa că majoritatea lor sînt false. Probabil, sînt oameni direcționați către aspectul ăsta, de a-i critica pe cei care pleacă. Sînt și unii oameni care m-au criticat din convingere, însă pot spune că au fost critici decente, nu înjurii, nu jigniri. Repet, reacțiile au fost unele de încurajare și de reconfirmare a încrederii în mine din partea oamenilor. Asta mă obligă la mai mult pe viitor, inclusiv în Parlament”. De asemenea, George Mîndruță a arătat că este imposibil să rămînă senator neafiliat, dar deocamdată nu a primit nici o ofertă concretă din partea vreunui partid. El a spus: „În momentul ăsta nu am discuții foarte concrete, nici oferte punctuale, din partea altora. Aluzii, apropouri, au fost de dinainte de a-mi da demisia, însă nimic mai mult”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava