Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a anunțat că Senatul a votat luni in unanimitate, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2016, care statuează învățământul dual. Senatul fiind cameră decizională. El a declarat că aceasta este o lege importantă, care va stimula reglarea mecanismelor de funcționare a relației școală-companii, creând premisele necesare adecvării ofertei învățământului la cerințele pieței muncii.

”Obiectivul acestei legi este acela de a favoriza dezvoltarea învățământului dual, respectiv de a încuraja parteneriatele între școli și companii, cu beneficii de ambele părți: școala își poate școlariza si specializa elevii, iar companiile își asigură un bun bazin de recrutare a lucrătorilor de care au nevoie. Legea se va aplica atât în cazul școlilor profesionale, cât și în cazul liceelor tehnice și a școlilor postliceale. Mulțumesc foarte frumos reprezentanților AJOFM Suceava, reprezentată de dnul director Burgheaua Dan, reprezentanților ISJ Suceava, precum și dnei Aghiorghicesei Liliana din partea oamenilor de afaceri. Mărturisesc că am purtat discuții, cu cei menționați, încă din vara anului 2017”, a declarat Virginel Iordache.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava