Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a criticat ”haosul liberal” din educație arătând că deși președintele Johannis și primul ministru Orbán anunțau cu mare pompă deschiderea after-school-urilor, creșelor și grădinițelor începând de luni, 15 iunie, acest lucru a fost amânat din cauza lipselor de norme. ”Consider că a devenit evident, pentru oricine, că principala prevedere din programul de guvernare al PNL-ului , ăla scris pe două pagini , este HAOSUL. Altfel nu ne putem explica cum a fost posibil ca după cele 3 zile de prostie liberală în care au lăsat țara fără reglementări pentru pandemie, acum să vină cu alte 2 zile ale prostiei în domeniul educației, amânând deschiderea after-school-urilor, creșelor și grădinițelor din cauza lipselor de norme. Și asta după ce, atât președintele Johannis cât și primul ministru Orbán anunțau cu mare pompă deschiderea unităților de invățământ pentru preșcolari .

Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs, numai că atunci când vine vorba de copii noștri și viitorul lor , nu ne permitem să râdem nici să facem glume .

Educația nu este un domeniu care să poată fi guvernat după ureche. Este un domeniu unde organizarea și viziunea factorilor decizionali are implicații deosebit de mari pentru întreaga societate. Ori, ceea ce face dna ministru este mai degrabă o bătaie de joc față de elevi, părinți și cadrele didactice, nicidecum management educațional. Bineînțeles că dna ministru nu și-a asumat nimic și a încercat să dea vina pe Ministerul Muncii pentru lipsa acelor reglementări, de parcă acest minister s-ar ocupa de managementul învățământului românesc, nu ministerul pe care dna Anisie îl conduce. Încă o dovadă că votul dat de senatorii PSD la moțiunile simple a fost îndreptățit . Poate nu ar strica ca, din când în când, dna Anisie, atunci când merge la serviciu, să se uite ce scrie la intrarea instituției unde are biroul. Poate așa va realiza că în fiecare dimineață merge la Ministerul Educației și Cercetării, nu la coafor”, a declarat Iordache.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava