Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, profesorul Virginel Iordache, anunță că printr-un Ordin al Ministerului Educației și Cercetării, ordin semnat și transmis către toate Ispectoratele Școlare Județene, sute de posturi din învățământ vor dispărea.
Iordache susține că după calculele sale, 354 de posturi din învățământul sucevean, vor fi desființate. ”Întreb și eu, retoric evident, sindicatele din invățământ or fi fost consultate?”, spune Iordache. El a arătat că printr-un alt Ordin al MEC se stabilesc Metodologiile de concurs pentru ocuparea posturile de Inspectori generali, Inspectori generali adjuncți și Directori ai Caselor Corpului Didactic. ”Se grăbesc, oare, guvernanții noștri pentru a-și propti oamenii in funcții de conducere ….. ? Și dacă “DA”, de ce? Cum spune românul? ”Țara arde și baba se piaptănă“. Astea or fi prioritățile învățământului românesc, reducerea de posturi și ocuparea de funcții de conducere într-o perioadă mai mult decât dificilă ? Ce vor simți oare oamenii, care își vor pierde pâinea, în condițiile în care această perioadă a fost mare consumatoare de resurse de tot felul? Ce simt elevii și cadrele didactice, ce spun părinții, nu interesează conducerea MEC sau sunt subiecte auxiliare pentru guvernanți?”, sunt întrebările pe care și le pune parlamentarul social democrat.

El a prezentat în continuare alte întrebări la care cadrele didactice și elevii continuă să asteapte răspunsuri, pertinente, de la actualii guvernanți :
– Cum se vor încheia mediile, astfel încât mediile obținute pe discipline să fie corecte și să nu influențeze media generală și implicit media de admitere la liceu?
– Cum se vor da examenele de sfârșit de ciclu ( evaluare națională, bacalaureat, ….)?
– Dacă cadrele didactice dau teste online?
– evaluate obiectiv, care este motivul pentru care aceștia (cadrele didactice) trebuie să aibă acordul părinților pentru a putea înregistra notele in catalogul școlar?
– Cum se asigură securitatea medicală a cadrelor didactice care răsfoiesc cataloagele școlare ținând seama de faptul că la o clasă sunt in medie 14 profesori … iar fiecare profesor răsfoiește mai multe cataloage ?
– Cum se va putea respecta distanța socială în conditiile în care în sala de examen intră 10 elevi , dar în aceeași incintă trebuie sa mai fie și 2 profesori supraveghetori, iar în incinta mai intră președintele și vicepreședintele comisiei de examen pentru a distribui subiectele?
– Cum se va realiza instruirea profesorilor supraveghetori și cum vor fi îndeplinite celelalte cerințe în condiții de securitate medicală?
– Cum se vor proteja profesorii corectori în condițiile în care, corectarea se face “la 2 mâini” iar tezele scrise vor trece prin atâtea mâini (elevi, supraveghetori, președinți de comisii.. ). Vor purta oamenii școlii echipament de protecție și dacă da cine îl furnizează ?
– Cine își asumă scoaterea unui candidat din examen și care este baza legală, pentru cazul în care respectivul candidat are febră dar nu este infectat cu Covid 19 (poate face febra din cauza emoțiilor)?
– Ce se va întâmpla cu elevii ce provin din Moldova, Ucraina, care pe timpul stării de urgență au fost plecați acasă și vor trebui să se întoarcă : vor sta 14 zile în carantină?
-Cum se vor descurca cantinele școlare cu alimentele din stoc, cine le va despăgubi pentru pierderile suferite?
”Iată doar câteva dintre problemele reale cu care se confruntă învățământul și la care participanții la actul educațional așteaptă răspunsuri de la începutul acestei crize. Sper să le și primească”, a conchis Iordache.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava