MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, dezvăluie „ticăloșia de sorgine interlopă a PSD”, el precizând că acest partid se află în plină prăbușire politică începută acum mai bine de trei ani de zile.

„Odată cu trecerea timpului constatăm faptul că acest PSD este guvernat de o ideologie neocomunistă dură, vezi cazurile Rădulescu-mitralieră, Pleșoianu, Nicolae, Nicolicea, Iordache etc. Este un PSD condus de oameni mici, slabi, nepregătiți și în bună măsură manipulabili. Să ne amintim doar de <analfabeta  funcțională> Dăncilă, de <analfabetul> Adrușcă sau de cel fără nici o meserie sau ocupație până la vârsta de 29 de ani, Ciolacu. Și atunci ce le-a rămas acestor oameni în disperarea lor de a se impune, de a nu se pierde în anonimat? Să copie comportamentul și apucăturile unei categorii sociale care se impune prin teroare, prin frică, prin <cointeresare>, pe fondul lipsei de educație și de pregătire profesională și prin încălcarea legilor – interlopii”, a spus Constantin Daniel Cadariu. El a adăugat că trebuie de amintit şi de imaginile cu puternic impact emoțional „cu domnul Bădălău înjurând diaspora pe la petreceri”, de încrengăturile unora din PSD cu ultrașii din unele galerii la mitingul din 10 august și, mai nou, de europarlamentarul Manda la braț cu <spuma> interlopă din Oltenia.

„Iată că din nou în preajma unor alegeri PSD-ul calcă în picioare reguli, regulamente, legi și chiar Constituția permițând adoptarea tacită a unei legi ce ar duce practic la dezbinarea României pe criterii etnice sau chiar la dezmembrare. În același stil mafiot și interlop amintit anterior, adică în încercarea de a face uitat dezastrul lăsat în urmă de ultimele 3 guverne PSD-iste, profitând de majoritatea din Parlament – pe care la ultimele 2 rânduri de alegeri românii au arătat că nu o mai suportă – și în încercarea disperată de ai face uitați pe Dragnea și pe Dăncilă, acest PSD este în stare de orice.

Nu îi interesează nici măcar tragediile pe care le trăim cu toții în aceste zile: pandemie, morți, carantină, izolare.

Când au avut interes să-l salveze pe infractorul Dragnea și pe alții asemenea lui au emis într-o noapte OUG 13, au măcelărit în câteva zile întregul pachet de legi ale justiției adoptându-l în ambele Camere ale Parlamentului și au votat ultrarapid recursul compensatoriu. Dar când este în discuție integritatea teritorială a României, existența statului unitar român, PSD-ului și lui Ciolacu nu le-au fost suficiente 45 de zile pentru a pune în dezbaterea Camerei Deputaților proiectul de lege privind teritoriul secuiesc.

De dragul unui troc politic, din neputința de a se reforma și din dorința de a inventa un „incendiu” pe care tot el să îl stingă în Senatul României pentru a deveni „salvatorii nației” în preajma unor alegeri, PSD-ul joacă precum interlopii. Ne amenință la început cu <pericolul secesiunii> cerând tot ei la sfârșit <taxa de protecție>, adică  votul”, a mai declarat senatorul PNL de Suceava.

Constantin Daniel Cadariu a subliniat că ceea ce s-a întâmplat zilele acestea în Parlament impune de urgență un lucru. „Trebuie modificate de urgență Regulamentele de funcționare ale celor două Camere ale Parlamentului României. Proiectele de legi trebuie puse obligatoriu în dezbaterea plenurilor în ordinea în care au fost depuse, nu atunci când vrea <mustața lui Dragnea>, <barba lui Ciolacu> sau interesele punctuale unui grup restrâns de parlamentari din Birourile Permanente ale Parlamentului”, a precizat Cadariu.

El a arătat că prin astfel de decizii profund nedemocratice s-a ajuns în situația ca proiecte de legi necesare, urgente și așteptate de cetățeni să zacă în sertare din 2017 , cum ar fi Legea caselor de cultură, Legea scăderii TVA la 9% pentru lemnele de foc pentru populației,  Legea preluării creditului de la Utilități și Mediu în județul Suceava de către stat, Legea preluării drumurilor din intravilan în administrarea CNAIR, respectiv a Consiliilor Judeţene.

Senatorul PNL Constantin Daniel Cadariu dezvăluie „ticăloșia de sorginte interlopă a PSD”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava