Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, a prezentat, într-o conferință de presă, necesitatea Ordonanțelor de Urgență adoptate de Guvern în ultima ședință, în data de 4 februarie. Constantin Daniel Cadariu a arătat că OUG pentru decontarea navetei pentru elevi era necesară pentru a rezolva problema decontării cheltuielilor de transport ale elevilor din bugetul Ministerului Educației ca urmare a deciziei Curții Constituționale a României. Cadariu a spus că astfel se asigură plata acestor cheltuieli din bugetul Ministerului Educației pe baza de documente justificative depuse de elevi la unitățile școlare. De asemenea, el a spus că în ședința din 4 februarie, a fost adoptată OUG pentru extinderea programului cunoscut ca ”masă caldă” în școli. Astfel, programul ”masă caldă” în școli se va extinde de la 50 la 150 de unități școlare iar numărul elevilor care vor beneficia de acest program aproape se triplează de la 23.455 la 65.434 copii. Daniel Cadariu a spus că OUG pentru a rezolva problema unor pensionari care au derulat activități miniere. „Prin această modificare persoanele care au desfășurat activități de prospecțiuni geologice vor fi incluse în Grupa I de muncă și vor beneficia de creșterea pensiilor la nivelul acestei grupe.
De asemenea, a fost adoptată OUG pentru pregătirea stocurilor de rezervă în situații de epidemii și pregătirea României pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus. Astfel se asigură fondurile necesare în sumă de 220 milioane lei pentru achiziția de echipamente și materiale necesare în regim de urgență”, a declarat senatorul PNL de Suceava. El a precizat că o altă ordonanță de urgență este cea pentru decontarea intervențiilor medicale din programele de Sănătate în aceleași condiții din sistemul sanitar public pentru pacienții care aleg servicii medicale private. „Salvăm viața pacienților aflați în situație critică de infarct miocardic sau atac cerebral care vor putea să apeleze la servicii medicale în același regim de decontare din programele naționale de sănătate atât în spitale publice cât și spitalele private. De asemenea, am eliminat coplata și contribuțiile personale pentru serviciile medicale atât la stat cât și la privat introduse de guvernarea PSD prin OUG 27/2019 și am prorogat termenul aplicarea aceste prevederi până în aprilie 2021”, a explicat Daniel Cadariu.
O altă ordonanță a fost adoptată pentru finanțarea din fonduri europene a proiectelor de realizare a rețelelor de distribuția a gazelor naturale. El a arătat că pentru aceasta se alocă un buget de aproximativ 500 milioane de Euro din fonduri europene, din exercițiul financiar actual și din următorul pachet financiar, pentru înființarea de rețele noi de distribuție a gazelor naturale în localitățile din România. Cadariu a făcut referire și la OUG pentru descentralizarea Programului Operațional Regional, precizând că în acest sens există un angajament asumat prin programul de guvernare și pe care autoritățile locale îl așteaptă de mai mult de 10 ani. De asemenea, organismele intermediare de management ale Programului Operațional Regional se vor transforma în Autorități de Management pentru următorul exercițiu financiar 2021- 2027.

Printr-o ordonanță sunt luate măsuri urgențe pentru deblocarea proiectelor de lucrări publice întârziate din cauza procedurilor greoaie de achiziții publice

Senatorul PNL a făcut referire și la OUG pentru modificare Legii achizițiilor publice, care are prevederi necesare și urgente pentru deblocarea proiectelor de lucrări publice întârziate din cauza procedurilor greoaie de achiziții publice și a numeroaselor contestații. El a precizat că prin această ordonanță se înființează completuri specializate de judecată a contestațiilor pentru urgentarea achizițiilor publice.

Daniel Cadariu a spus că alte trei ordonanțe de urgență au fost adoptate pentru fazarea unor proiecte cu fonduri europene și pentru a evita pierderea fondurilor europene din actualul exercițiul financiar 2014 – 2020.
Cadariu a amintit și de OUG pentru modificarea Legii petrolului pentru reglementarea situației în care derularea unor acorduri petroliere reprezintă o amenințare la siguranța națională și punerea în acord a legislației naționale cu directivele europene în acest sens, de două ordonanțe pentru acordare unui ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia și TAROM, dar și de ordonanța pentru reorganizare ANAF pentru eficientizarea activității colectare a veniturilor bugetare, pentru reducerea unui număr de 2000 de posturi și informatizarea serviciilor fiscale.
Senatorul PNL a mai făcut referire și la OUG pentru întărirea luptei împotriva infractorilor printr-o mai bună colaborare între poliția judiciară și parchete și o altă OUG pentru modificare statului polițiștilor, ambele ca urmare ale unor decizii CCR, la cea pentru organizarea recensământului agricol 2020 și la cea pentru organizarea recensământului populației 2021, măsuri întârziate încă din 2018. Nu în ultimul rând, senatorul PNL de Suceava a declarat că Guvernul a adoptat și o ordonanță de urgență pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen. „Această ordonanță a fost adoptată pentru aplicarea măsurilor bune adoptate la alegerile prezidențiale pentru votul în diaspora și creșterea numărului de parlamentari pentru diaspora. Ordonanța reglementează vidul legislativ în situația în care se ajunge la dizolvarea Parlamentului corelarea termenelor din Constituție și din legislația electorală. În același timp se încurajează participarea la vot a românilor la alegerile parlamentare la orice secție de votare și aplicarea sistemului electronic de prevenire a votului multiplu”, a încheiat Daniel Cadariu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava