Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, a evidenţiat faptul că în doar trei luni de guvernare PNL au fost eliminate „legile toxice ale PSD”. Daniel Cadariu a arătat că de la învestirea în funcţie a Guvernului condus de Ludovic Orban, liberalii au adoptat proiectul PNL de abrogare a recursului compensatoriu, au desecretizat dosarul privind evenimentele din 10 august 2018 și au reluat procedurile privind înscrierea sitului Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Cadariu a spus că în timpul guvernării PNL, Parlamentul a adoptat proiectul PNL privind eliminarea pensiilor speciale, dar și că Executivul condus de Ludovic Orban a fost cel care și-a asumat răspunderea în Parlament pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi. Senatorul PNL de Suceava a mai adăugat că în același timp cu aceste măsuri, Guvernul liberal a fost preocupat de relansarea economiei prin eliminarea supraaccizei la carburanți, pe baza unui proiect PNL, România având cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană, prin abrogarea „prevederile toxice” ale Ordonanței de Urgență 114, prin salvarea Pilonului 2 de Pensii, dar și prin majorarea salariului minim pe economie, ținând seama de indicatori economici, astfel încât veniturile să nu fie afectate de inflație. El a adăugat că tot Guvernul PNL a eliminat supraimpozitarea contractelor part-time, a abrogat ordonanța privind plata defalcată a TVA și a asigurat rambursarea TVA, respectiv restanțele existente din luna aprilie 2019.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava