Concert pascal
MOPAN Suceava

Propunerea legislativă privind protecția consumatorilor față de executările silite abuzive sau intempestive a fost dezbătută în Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului României, a anunțat senatorul PSD de Suceava, Ilie Niță, membru al acestei comisii și co-inițiator al proiectului de lege. Potrivit parlamentarului sucevean, obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă limitarea caracterului executoriu în sine al contractelor și actelor juridice utilizate de comercianți pentru declanșarea și derularea executării silite, în scopul protejării consumatorilor împotriva unor demersuri abuzive și intempestive ale creditorilor.

Potrivit expunerii de motive, în măsura în care normele de procedură ale statelor membre afectează aplicarea drepturilor prevăzute de legislația Uniunii Europene, aceste norme trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, care sunt expresii ale obligației generale a statelor membre de a asigura protecția jurisdicțională a drepturilor personale în temeiul dreptului UE.

”Principiul echivalenței impune ca normele procedurale de protecție a drepturilor ce decurg din dreptul UE să respecte standardul minimal de favorabilitate a normelor aplicabile protecției unor drepturi similare prevăzute în temeiul dreptului intern. Dreptul Uniunii Europene, mai ales în domeniul protecției consumatorilor, asigură o protecție minimală a destinatorilor. În dreptul intern, acest standard poate fi depășit cu condiția ca normele în discuție să fie mai favorabile consumatorilor. În baza principiului echivalenței, instanțele naționale sunt obligate să aplice aceste garanții procedurale și atunci când normele din dreptul intern le-ar împiedica, în mod obișnuit, să o facă și chiar să ignore jurisprudența contrară a instanțelor de la vârful sistemului lor judiciar. Principiul efectivității impune ca normele naționale de procedură să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite cetățenilor, inclisiv consumatorilor, de dreptul UE. Aceste cerințe se referă în principiu la: efectivitatea caracterului ne-obligatoriu al clauzelor abuzive, necesitatea unor mijloace adecvate și eficace pentru prevenirea utilizării în continuare a clauzelor contractuale abuzive, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prevăzut de altfel și de art.47 din Cartea drepturilor fundamentale”, a explicat Ilie Niță.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava