Concert pascal
MOPAN Suceava

Prezent la Câmpulung Moldovenesc la Festivalul ”Drumul lemnului” și la ”Târgul Lăptarilor” președintele organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, a anunțat că în perioada următoare Guvernul va lua o serie de măsuri pozitive pentru fermieri anunțând în premieră majorarea subvenției pentru pomicultori.

”Am făcut tot ce se putea pentru a sprijini fermierii întrucât am dat subvenții la timp, chiar în avans. Am dat subvențiile la bovine, am dat subvențiile în pomicultură și dacă o da Dumnezeu și vom avea posibilitatea o să vedeți că avem destule lucruri bune pentru viitorul lor. O să facem reconversia la măr, o să mărim subvenția la pomicultori ca să facă față produselor pomicultorilor din celelalte țări ale Uniunii Europene  și multe alte lucruri”, a spus Stan.

El a precizat că este prezent la aceste manifestări ca urmare a invitației primite de la primarul Mihăiță Negură căruia a ținut să-i mulțumească. ”Am răspuns invitației domnului primar care a avut această bunăvoință și îi mulțumesc că ne-a invitat. Sunt cu o parte dintre colegii mei de la PSD. Am vizitat standurile și am văzut lucruri care de la an la an progresează. Am văzut utilaje de performanță deosebită. Sunt de profesie agricultor și am făcut 20 de ani meseria asta și într-adevăr este mare diferență cum lucram înainte noi față de ce este acum dar și producțiile sunt mult mai bune. Sigur în Suceava să-i mulțumim Domnului că de vreo 10 ani a fost raiul. Dacă în alte părți ale țării producțiile au fost sub așteptări datorită condiților meteo în Suceava care nu este un județ cu suprafață compactă lucrurile stau bine. Să le dea Dumnezeu tuturor sănătate și un an agricol care se anunță bunișor de pe acum”, a afirmat Ioan Stan.

Alături de el s-au aflat senatorul Ilie Niță, deputatul Alexandru Rădulescu și secretarul de stat Cristi Șologon.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava