MOPAN Suceava

Senatorul USRPLUS Suceava, Gheorghiță Mîndruță, și-a prezentat raportul de activitate pe luna noiembrie, raport care contabilizează 11 mari acțiuni. Printre acestea participarea alături de peste 50 de voluntari, la o acțiune de împădurire, în zona ocolului silvic Todirești și participarea la Seminarul Grupului Special al Adunării Parlamentare NATO pentru Mediterană și Orientul Mijlociu, desfășurat în Barcelona, seminar care a subliniat importanța monitorizării permanente a zonelor de conflict din întreaga lume, din perspectiva relațiilor dintre țările membre ale NATO, dar și din perspectiva relației NATO cu guvernele țărilor respective.

Raport activitate parlamentară Gheorghiță Mîndruță – noiembrie 2021

Senator ales în Circumscripția electorală nr. 35 Suceava

  • 2 noiembrie – În cadrul ședinței Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, am votat PENTRU raportul de admitere a proiectului de lege prin care se aprobă participarea României la Centrul de Excelență pentru Managementul Crizelor și Răspuns la Dezastre, precum și plata cotizației anuale către acest Centru;
  • 7 noiembrie – Vizită pentru celebrarea veteranului de război Mihai Crețu, cu ocazia zilei dedicate veteranilor de război;
  • 9 noiembrie – Am participat, în cadrul ședinței Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, la dezbaterea proiectului de lege privind căutarea persoanelor dispărute
  • 11 – 13 noiembrie – Am participat la Conferința Gândirea Militară Românească, organizată sub patronajul Statului Major al Apărării, având o prezentare intitulată România, un actor rezilient al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene în zona Mării Negre;
  • 13 noiembrie – Am participat, alături de peste 50 de voluntari, la o acțiune de împădurire, în zona ocolului silvic Todirești, jud. Suceava;
  • 17 noiembrie – Am avut o intervenție în plenul Senatului pentru L409/2021, inițiativă care prevedea suplimentarea controalelor pe drumurile publice a transporturilor de lemn. În prezent, Jandarmeria are prerogativa de a efectua controale asupra mașinilor care transportă lemne numai pe drumurile care nu sunt publice, un procent nesemnificativ fiind reprezentat de acestea;
  • 19 – 20 noiembrie – Am participat la Seminarul Grupului Special al AP NATO pentru Mediterană și Orientul Mijlociu, desfășurat în Barcelona. Organizarea acestui Seminar, de către Parlamentul Spaniei, a subliniat importanța monitorizării permanente a zonelor de conflict din întreaga lume, din perspectiva relațiilor dintre țările membre ale NATO, dar și din perspectiva relației NATO cu guvernele țărilor respective;
  • 23 noiembrie – Vot ÎMPOTRIVA demiterii Președintelui Senatului, Anca Dragu;
  • 24 noiembrie – Am participat la audierea candidaților propuși pentru funcția de Ministru al Afacerilor Interne, Ministru al Afacerilor Externe, respectiv Ministru al Apărării Naționale;
  • 24 noiembrie – Am susținut declarația politică ,,Criza politică crește prețurile pentru românii de rând, dar noii coaliții PSD-PNL-UDMR puțin îi pasă”;
  • 28 noiembrie – Am depus o coroană la bustul unionistului Iancu Flondor, artizanul Unirii Bucovinei cu Țara, cu ocazia a 103 ani de la această consfințire;

Îmi doresc să ne consultăm asupra modului în care vă pot reprezenta în diverse situații și voi trata cu responsabilitate sugestiile și întrebările adresate.

În fiecare joi și vineri, vă invit să discutăm și să găsim soluții la problemele cu care vă confruntați.

Program audiențe – Cabinet parlamentar:

Joi 12.00 – 17.00

Vineri 12.00 – 17.00

Cabinet Parlamentar Senator Gheorghiță Mîndruță

str. Republicii bl. 36, parter, Fălticeni, Suceava, 0737 904 206

Formular înregistrare – Audiențe online:

Veți primi confirmare în momentul în care audiența a fost înregistrată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava