Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Asociația Four Change anunță lansarea unui nou proiect destinat persoanelor vârstnice din trei comune ale județului Bacău, care va permite crearea unui sistem integrat de servicii socio–medicale în concordanță cu nevoile specifice ale acestora, în vederea depășirii situației de vulnerabilitate și îmbunătățirii calității vieții.

Proiectul ”Servicii integrate pentru vârstnici în propria comunitate”, va fi implementat pe o perioada de doi ani, începând cu luna iulie 2019 si se va adresa unui număr total de 200 de vârstnici din comunele Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești, beneficiind de o cofinanțate din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman, în valoare de 2.374.189,91 lei, bugetul total al proiectului fiind de 2.793.164,60 lei.

Proiectul va crea în fiecare dintre cele trei comunității un pachet de servicii socio – medicale adaptate pentru fiecare beneficiar în parte și menite să abordeze diferitele probleme ale acestora, conform planului de intervenție personalizat ce va fi realizat de specialiștii proiectului. Inovația demersului constă în faptul ca va fi realizată o abordarea complexă a nevoilor, atât din perspectiva nevoilor fiziologice ale bătrânilor (cum ar fi cele de hrana, igiena personală și a locuinței, servicii medicale, etc), acoperite prin intermediul serviciilor socio-medicale clasice (asistență socială, îngrijire la domiciliu, asistență medicală, recuperare medicală prin kinetoterapie etc), cât și din perspectiva nevoilor de apartenență la comunitate și combaterea marginalizării sociale, satisfăcute prin intermediul activităților de socializare ce vor avea loc în Cluburile Bunicilor ce vor fi înființate în fiecare din cele trei comunității.

De cele mai multe ori, vârstnicii din mediul rural se confruntă cu un nivel crescut de discriminare în comunitățile din care provin și sunt priviți ca o povară, atât pentru familie cât și pentru comunitate. Din acest motiv proiectul va încuraja participarea socială activă a persoanelor vârstnice, prin implicarea acestora în problemele comunității din care fac parte, producând pe această cale o schimbare semnificativă la nivelul vieții sociale a bătrânilor, dar și la nivelul percepției comunitare față de aceștia.” (Dănuț Darie, FSC, coordonatorul proiectului)

Prin participarea la Cluburile Bunicilor va spori interacțiunea vârstnicilor cu ceilalți membri ai comunității și capacitatea acestora de a face față unor situații sociale problematice, de a identifica și a se implica în problemele comunității, vârstnicii devenind o resursă comunitară importantă, ceea ce îi va ajuta să se simtă utili și apreciați, recăpătându-și stima de sine.

Deasemenea proiectul contribuie la dezvoltarea comunităților rurale și creșterea angajabilității în cadrul acestora, prin cooptarea în echipa proiectului a 20 de îngrijitoare la domiciliu, femei provenite din comunitățile locale unde se vor derula activitățile.

O altă schimbare majoră pe care o va aduce proiectul este scăderea riscului de instituționalizare pentru cei 200 de vârstnici (60 de persoane la Motoșeni, 50 la Răchitoasa și 90 la STANISESTI). Beneficiind pe durata proiectului de servicii socio – medicale adaptate nevoilor lor, evaluate de către personal specializat, conform planurilor individualizate de îngrijire, starea de sănătate fizică și psihică a acestora va fi mult îmbunătățită, condițiile de viață vor fi menținute în standarde decente, grație intervenției îngrijitoarelor la domiciliu, ceea ce va contribui la scăderea riscului de instituționalizare.

Proiectul ”Servicii integrate pentru vârstnici în propria comunitate” este cofinanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava