MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava va funcționa în următoarea perioadă în spații aparținând instituțiilor subordonate. Hotărârea a fost luată în ședința de îndată a deliberativului județean care a avut loc astăzi după amiază. Astfel, centrul de comandă al instituiției se va muta la Casa Prieteniei de lângă Parcul Central al municipiului Suceava, acolo unde este sediul Direcției Judetene de Drumuri și Poduri Suceava, pe strada Ion Grămadă, nr.1-3.

Președintele și vicepreședinții vor avea birourile la Casa Prieteniei

Aici se vor muta presedintele Consiliului Judetean, vicepreședintii, administratorul public al județului, Cabinetul presședintelui Consiliului Judetțean,
Cabinetele vicepreședinților, Compartimentul secretariat, Serviciul Buget, Directia Finanțe – Contabilitate, cu excepția Compartimentului programe guvemamentale, venituri bugetare și executare silită și Compartimentul salarizare. Toată corespondența Consiliului Județean Suceava se va depune la imobilul din strada Ion Grămadă.

Secretarul general al județului va avea biroul la Muzeul de Științele NaturiiLa Muzeul de Știintele Naturii, situat în strada Ștefan cel Mare nr.33, vizavis de Palatul Administrativ, se vor muta secretarul general al județului și Direcția administrație publică locală, cu excepția Compartimentului secretariat. La Biblioteca ”I.G. Sbiera”, situată în strada Mitropoliei nr.4 se va muta Serviciul proiecte din fonduri exteme. La Muzeul de Istorie, situat pe strada Ștefan cel Mare nr.33 se va muta Serviciul logistic. La Centrul Cultural Bucovina, situat în strada Universității nr.2, va funcționa Serviciul resurse umane și relatii cu instituțiile publice, cu excepția Compartimentului salarizare. La Centrul Natțional de Informare Turistică, situat în strada Mitropolie se va muta Direcția tehnică, cu excepția Serviciului UIP și UMP și Serviciul achiziții publice și contracte.

Arhitectul șef se va muta într-un imobil pe strada Oituz, nr.15

În cadrul imobilului situat în strada Oituz nr. 15, care s-a aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului se vor muta: Directia Arhitect șef, Biroul audit public intern, Serviciul Turism (CNIPT), Serviciul Diaspora și Parteneriate exteme, Compartiment Corp Control al Președintelui, Biroul Strategie Dezvoltare Județeană și Compartimentului programe guvemamentale, venituri bugetare și executare
silită.

Serviciile Consiliului Județean vor fi mutate pe bucăți în clădirile instituțiilor subordonate. Centrul de comandă va fi la Casa Prieteniei, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava