MOPAN Suceava

În această zi, când tunurile franceze au încetat focul împotriva armatei engleze înfrânte la Castillon, pe cursul inferior al râului Dordogne, a luat sfârșit Războiul de o Sută de Ani – care în realitate a durat 116 ani.

Totul a început în 1337, când Eduard al III-lea al Angliei a început să emită pretenții la coroana Franței, în temeiul ascendenței mamei sale, Isabela de Valois, fiica regelui Filip cel Frumos al Franței. La început, englezii probabil consideraseră că războiul fusese un enorm succes, după marile victorii de la Crécy, Poitiers și Agincourt, însă pe urmă a venit rândul francezilor să prindă aripi, cu triumfurile însuflețitoare ale Ioanei d’Arc.

Înfrângerea de la Castillon lăsase regilor Angliei controlul acelorași zone din Franța pe care le stăpânise Eduard al III-lea în urmă cu o sută de ani. Însă englezii s-au ales cu o moștenire durabilă din război. În cursul acestui secol de lupte, victoriile englezilor s-au datorat mai ales arcului lung, puternica armă care putea să lanseze săgeți lungi de peste 75 de centimetri, ce străpungeau armuri.

Arcurile lungi ale englezilor erau atât de redutabile, încât francezii le tăiau primele două degete tuturor arcașilor luați prizonieri, astfel încât să nu-și mai poată folosi arcurile. Reacția arcașilor a fost să ridice două degete în semn de dispreț față de dușmani, astfel născându-se semnul batjocoritor, făcut cu două degete, pe care englezii îl folosesc până în zilele noastre pentru a-și bate joc de adversari.

Tot la 17 iulie:

1674: În Turnul Londrei sunt descoperite osemintele a doi băieți, presupunându-se că ar fi vorba despre copiii lui Eduard al IV-lea.

1793: Este ghilotinată patrioata franceză Charlotte Corday.

1872: Moare la biroul său, în urma unui atac de inimă, președintele Mexicului, Benito Juárez.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Sfârșitul Războiului de o Sută de Ani (1453), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava