Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Ziua în care sunt pomeniți cei care „s-au săvârșit mucenicește și au mărturisit dreapta credință, făcându-se apărători până la jertfelnicie ai credinței noastre strămoșești, ai neamului și ai țării noastre, (…) care i-au făcut pe fiii Bisericii noastre să sporească în dragostea pentru Hristos, în fapta bună, în rugăciune și în virtutea creștină” a adus împreună în duh de rugăciune numeroși credincioși la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

La sărbătoarea închinată tuturor sfinților care au trăit pe meleaguri românești și au bătut la porțile Cerului, intrând în el, Duminica Sfinților Români, prăznuită liturgic în a doua duminică după Pogorârea Sfântului Duh, 7 iulie 2024, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pe un podium special amenajat în incinta complexului monastic. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care îl amintim pe arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și slujitori ai mănăstirii și Catedralei Arhiepiscopale.

Corala care se află sub ocrotirea Sfântului Ioan cel Nou, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu, a oferit răspunsurile liturgice, împodobind astfel sărbătoarea instituită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre la data de 20 iunie 1992 prin care s-a hotărât ca ziua de cinstire a Sfinților Români să fie sărbătorită în duminica imediat următoare celei închinate Tuturor Sfinților.

Bucuria duhovnicească a acestei zile a fost încununată de închinarea la cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, adăpostite într-o raclă deosebită, din lemn sculptat, așezată într-un baldachin aflat sub teii care străjuiesc incinta așezământului monahal.

Cuvântul de învățătură referitor la pericopele evanghelice rânduite pentru această zi a fost rostit la momentul împărtășirii clericilor de către pr. Andrei Ianovici, de la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Frasin. Sfinția sa a explicat înțelesul duhovnicesc al momentului cunoscut drept „Chemarea primilor Apostoli”, îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, „Veniți după Mine!”, fiind adresat și creștinilor zilelor noastre. Nu în ultimul rând, părintele a subliniat importanța rolului sfinților români în viața creștinilor, aducând în atenție personalitățile sfinților de pe teritoriul țării noastre, în care a rodit Cuvântul lui Dumnezeu, aceștia fiind cei care au împărtășit din lumina credinței generațiilor care i-au urmat și pentru care s-au făcut buni însoțitori pe calea mântuirii.

La finalul slujbei, înainte de a citi rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate, Înaltpreasfinția Sa i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvânt și le-a vorbit celor prezenți despre cei care vor primi, prin harul Preamilostivului Dumnezeu, cinstirea cuvenită prin trecerea lor în rândul sfinților în perioada următoare. Totodată, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a evocat contribuția extraordinară ale altor personalități de seamă, vrednici slujitori ai poporului și ai Bisericii noastre, care vor îmbogăți cândva sinaxarele.

„Prin Hotărârea Sfântului Sinod din 1992, Duminica a doua după Rusalii a fost proclamată Duminica sfinților români. Am participat la toate canonizările, eu fiind în Sfântul Sinod din anul 1991. Sunt până acum proclamați în jur de 170 de sfinți români și urmează cei ce vor fi recunoscuți anul viitor; printre cei propuși spre canonizare sunt părinții Paisie și Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria și părintele Petroniu Tănase, care a fost viețuitor și în Sihăstria, și în Mănăstirea Slatina. Între cei care vor fi canonizați se mai numără părintele profesor Dumitru Stăniloae. Desigur, mai sunt mulți de canonizat și din Eparhia Sucevei și Rădăuților: Sfântul Ierarh, aș putea deja spune, Anastasie Crimca, Sfântul Mitropolit Teoctist I, cel care l-a uns pe Ștefan cel Mare ca domn. Sfinții, așa cum v-am spus cu alt prilej, sunt lucrarea văzută a Duhului Sfânt din Biserică. Nu sunt invenții omenești.”

Ierarhul i-a invitat pe cei prezenți să lectureze textele publicate cu prilejul acestei zile pe site-ul Arhiepiscopiei, între care și un comentariu la Evanghelia de astăzi. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a mai amintit și unul dintre proiectele editoriale propuse spre publicare pentru acest an, apariția a două volume cu predicile preoților din eparhie care sunt pe de o parte licențiați în teologie, dar în același timp doctori în teologie.

Alături de sfinții care de-a lungul timpului s-au ridicat din clerul Bisericii Ortodoxe Române, de sfinții cuvioși și cuvioase care s-au nevoit în așezămintele monahale sau în sihăstriile de pe aceste meleaguri, de sfinții martiri și de cei care au căzut pe câmpurile de luptă, în această zi dedicată sfinților români ne amintim și de cei care s-au jertfit pentru idealurile ortodoxe, de cei care au apărat libertatea și credința neamului nostru cu prețul vieții, întru nădejdea mântuirii, de mărturisitorii credinței în temnițele comuniste. Prin jertfa lor au devenit un exemplu pentru noi, cei de astăzi.

Lumina nevoinței care a încununat întreaga lor viață să fie un îndemn la curaj, demnitate, nădejde și credință statornică!

Irina Ursachi

Foto credit: Cristi Turculeț

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava