Concert pascal
MOPAN Suceava

Shania Twain trebuie să aibă trei buchete de trandafiri albi sau crem în camera de hotel și insistă să aibă șase feluri de mâncare vegetariană, de unde să aleagă, scrie contactmusic.com. Interpreta piesei ´That Don’t Impress Me Much´ nu își dorește să aibă anumite flori în locurile de cazare din cadrul turneelor, cum ar fi crinii, iar plantele pe care le consideră acceptabile trebuie să fie plasate în camera de zi, în dormitor sau în dormitorul principal.

Organizatorul de turneu al artistei – titlu care a fost obținut de TMZ – insistă ca apartamentele în care este cazată să aibă un miros dulce, de la cel puțin o lumânare parfumată în fiecare cameră. Lumânările trebuie să fie alcătuite din soia natural parfumată, din legume sau miere în citrice și să aibă miros de levănțică sau de grapefruit.

Deși, cântăreața, în vârstă de 50 de ani, poate alege să nu comande room service, hotelurile în care stă trebuie să-i ofere cel puțin șase variante culinare pentru prânz și cină, care să se încadreze în dieta sa vegetariană, potrivit sursei citate.

Înainte de șederea la hotel, Shania trimite în avans un asistent, care ajunge acolo cu 24 de ore înaintea ei, pentru a se asigura că toate cerințele vedetei sunt întrunite, printre care se mai numără și prezența a șapte dezumidificatoare.

Starul se mai asigură și că profită din plin de șederile ei generoase și pleacă de la hotel cât mai târziu posibil.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava