Domnul Sherlock Holmes dispare, în această zi de 4 mai 1891, în Elveția și se presupune că a murit, cel mai probabil, de mâna dușmanului său, profesorul James Moriarty, „Napoleon al crimei”.

Celebrul detectiv londonez se plimba pe jos din satul Meiringen până în cătunul Rosenlaui, și făcuse un ocol pentru a vedea cascada Reichenbach. La scurt timp după ce s-a abătut din drum, tovarășul său de călătorie, un anume dr. Watson, de asemenea londonez, a fost chemat înapoi în Meiringen pentru o urgență chirurgicală (care s-a dovedit a fi o înșelătorie), astfel încât Holmes era singur când s-a apropiat de cascadă.

Dovezile adunate la fața locului – două serii de urme de pași îndreptându-se spre defileu, dar nici una întorcându-se – au sugerat că Holmes și atacatorul s-au întâlnit și s-au luptat pe poteca îngustă, apoi au căzut, încleștați unul de celălalt, în abis, trupurile lor nefiind recuperate din „îngrozitorul cazan de apă și spumă învolburată”.

Investigațiile de la locul crimei, care au fost realizate de poliția locală și de dr. Watson, au scos la iveală, de asemenea, un alpenștoc aparținându-i lui Holmes, tabachera sa din argint și un ultim mesaj pentru dr. Watson, evident scris în grabă, în ultimele minute dinaintea sfârșitului, în care se spunea că el și Moriarty erau pe cale să aibă o „discuție finală cu privire la chestiunile nerezolvate”.

Moartea lui Holmes a fost o grea lovitură – nu doar pentru lupta împotriva infracțiunilor, ci și pentru literatură. În schimb, consecvent cu caracterul său misterios, Holmes a reapărut la Londra aproape trei ani mai târziu, în luna aprilie a anului 1894, pentru a-și relua cariera de cel dintâi detectiv consultant al lumii.

S-a dovedit că Moriarty, și nu Holmes, a fost cel care a murit în cascada Reichenbach. Holmes a fost readus din pragul morții, la insistențele a milioane de fani devotați din întreaga lume, care au rămas șocați și îndurerați de dispariția lui neașteptată. Acestora, cei trei ani de absență ai lui Holmes li s-au părut mai mult de zece – așa cum, de fapt, a și fost.

Ultima problemă, povestea lui Arthur Conan Doyle în care Holmes își împlinește destinul îngrozitor, a fost publicată în numărul din decembrie 1893 al revistei Strand. Însă Conan Doyle a povestit scena remarcabilei reapariții a detectivului său abia în octombrie 1903, odată cu publicarea cărții „Casa pustie”.

Tot la 4 mai:

1814: Napoleon sosește pe insula Elba.

1942: Marina militară americană înfrânge flota japoneză în Bătălia din Marea Coralilor.

1955: Moare, la Paris, George Enescu.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Sherlock Holmes dispare în cascadă, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava