Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 29 ianuarie aflându-se în serviciul de patrulare pe raza SPR 12 Preutești, patrula din cadrul SPR 12 Preutești a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o tânără din satul Arghira, com. Preutești,  despre faptul că tatăl său o agresează pe mama sa și a spart televizorul. Din verificări a reieșit faptul că o femeie de 37 ani trăiește în concubinaj cu un bărbat de 43 ani de aproximativ 12 ani, ambii locuind pe raza sat Arghira, Com Preutești. La data de 29 ianuarie în jurul orelor 19.00, bărbatul a venit la domiciliu în stare de ebrietate, fapt pentru care a provocat scandal, i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare femeii de 37 de ani, totodată agresat-o fizic. De asemenea, a tras de pe masă televizorul, pe care l-a distrus. Având în vedere aspectele constatate s-a întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit risc iminent, procedându-se astfel la emiterea unui ordin de protecție cu caracter provizoriu începând cu data de 29.01.2022 până pe data de 02.02.2022. De asemenea, bărbatul de 43 de ani a fost imobilizat și ulterior transportat la Spitalul Burdujeni. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie faptă prev. şi ped. de art. 193 alin. 1 raportat la art. 199 alin. 1 Cod Penal și ,,Distrugere”, faptă prev. și ped. De art 253 salin 1 Cod Penal, ce va fi soluţionat procedural de lucrătorii Postului de Poliție Preutesti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Și-a bătut concubina, a spart televizorul și a ajuns la Spitalul de Psihiatrie din Burdujeni, 6.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.7/10 (3 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava