De-a lungul istoriei, nicio regiune sau țară nu a reușit să se dezvolte fără a se urbaniza în paralel. Procesul de creștere economică la nivel mondial a fost însoțit mereu de un proces intens de urbanizare. De ce? Pentru că orașele generează dezvoltare și productivitate ridicată. Însă dezvoltarea trebuie să fie însoțită de o viziune de dezvoltare care să îi asigure eficiență, sustenabilitate și o calitate a vieții înaltă pentru cetățeni.

Zonele Metropolitane și Aglomerările Urbane sunt motoarele economice ale unei economii

Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România și cu sprijinul autorităților publice subnaționale, a identificat o serie de proiecte prioritare cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România.

Selecția a avut loc în urma unor scrisori de solicitare din partea Băncii Mondiale către primăriile reședință de județ, consiliile județene și prefecturile din țară pentru identificarea unei liste de cel mult 10 proiecte strategice, cu impact metropolitan. Proiectele selectate îndeplinesc următoarele criterii:

  • Sunt incluse într-un document strategic sau programatic existent (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, Planul Urbanistic General, Masterplanul General de Transport etc.).
  • Au un prag valoric minim, ajustat în funcție de capacitatea bugetară a fiecărei reședință de județ.
  • Nu au finanțare asigurată (în general, lista conține proiecte pentru care este necesară finanțare din fonduri UE, fonduri guvernamentale, sau alte surse).

Imboldul acestui exercițiu este de a identifica proiecte majore ce pot încuraja și cataliza dezvoltarea principalelor zone metropolitane din România. În același timp, este esențial să se identifice care dintre aceste proiecte strategice sunt mai importante pentru fiecare comunitate locală în parte.

Ca atare, până în 22 martie, cetățenii și actorii locali din România sunt invitați să se implice civic pentru viitorul orașelor lor, în cadrul campaniei de consultare „Alege Prioritățile Orașului Tău!”, realizată în parteneriat și cu Urbanize Hub.

Cum acționăm?

Fiecare cetățean este încurajat să acceseze linkul către chestionar (kwiksurveys.com/s/e7k9afsk), să aleagă orașul său și să ierarhizeze proiectele generate pentru acel oraș, de la 1 la 10 (numărul de proiecte diferă ușor de la o reședință de județ la alta), în funcție de importanța și impactul asupra comunității locale și a regiunii metropolitane.

La finalul campaniei va fi dezvoltată o listă finală de proiecte prioritare majore de dezvoltare urbană, atât pentru București, cât și pentru fiecare dintre cele 40 de reședințe de județ din România. Fiind agreate pentru prima dată atât de către administrația publică, cât și de comunitatea locală, aceste liste de proiecte vor putea informa deciziile viitoare de investiții publice respectând o viziune comună.

Implică-te și tu acum și Alege Prioritățile Orașului Tău! Link liste proiecte: kwiksurveys.com/s/e7k9afsk

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de Facebook:

Facebook.com/prioritatile.orasului.tau

*Zona metropolitană este un centru mare urban, format dintr-o metropolă mare și zona sa adiacentă de influență. Unul sau mai multe orașe din zonă se constituie drept centrul de dezvoltare al întregii zone, care va purta, de obicei, denumirea celui mai important oraș component.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava