Concert pascal
MOPAN Suceava

Aproximativ 100 de sindicaliști Sindicaliștii SANITAS Suceava au protestat, astăzi, în fața Prefecturii, nemulțumiți de înghețarea creșterii veniturilor. Sindicaliștii Sanitas din tot județul, cărora li s-au alăturat și reprezentanți ai CNSRL Frăția Suceava, solicită aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată, precum și acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială.

Încă de la începutul protestului, liderul sindicatului Sanitas Suceava, Romică Bălan, a declarat că sunt prezenți doar 100 de sindicaliști având în vedere restricțiile impuse de pandemia de coronavirus. „A trebuit să lăsăm acasă 200 – 300 de persoane care ar fi vrut să participe, fiindcă nemulțumirile noastre, dragi colegi, sunt mari. Și nu sunt ale unor dintre noi, ci sunt ale tuturor celor care lucrează în sistemul de sănătate și asistență socială”, a spus Romică Bălan.

El a subliniat faptul că angajații din sănătate și asistență socială nu cer pomană, ci doar drepturile ce li se cuvin prin lege. „Suntem mulți, suntem puternici, suntem hotărâți astăzi să arătăm că nu mai tolerăm atitudinea jignitoare a celor care ne conduc. Ajunge! Astăzi transmitem clasei politice actuale că ajunge. Este suficient. Noi nu cerem pomană, nu cerem drepturi necuvenite. Noi nu cerem nici premii și nici medalii. Ne dorim ca Legea 153, a salarizării, să fie respectată. Știm cu toții că o ordonanță publicată în 31 decembrie 2020 îngheață salariile multora dintre cei care lucrează în sistemul de asistență socială și din sistemul sanitar din România. La patul pacientului suntem o echipă. De fiecare dată am fost o echipă. Nu doar medici și asistenții. Știm foarte bine,  pentru că alături de noi, de fiecare dată au fost infirmierele, brancardierii, personalul TESA, îngrijitoarele și muncitorii care asigură buna funcționare, electricienii, instalatorii, farmaciștii, fizicienii, toți participă, unii mai din față, alții mai din umbră pentru ca acest sistem să funcționeze și să fim capabili să asigurăm asistență medicală populației. Și de fiecare dată am făcut-o așa cum trebuie, chiar dacă în acest an am fost extrem de expuși la riscuri. Am înțeles acest lucru, ne-am asumat să fim acolo în primele rânduri și am făcut ceea ce un cadru medical trebuie să facă. Și pentru asta trebuie să fim solidari, trebuie să arătăm lumii că suntem o echipă unită. Și vreau să punctați acest lucru”, le-a transmis Romică Bălan sindicaliștilor care au participat la protest. El a adăugat că „potrivit legii salarizării începând cu anul 2019, colegii noștri la care făceam vorbire trebuiau să primească în trepte, în fiecare an, câte un sfert din mărirea salarială la care trebuiau să ajungă în 2022. S-a întâmplat în 2019, în 2020 și știm cu toții că merităm să primim și în 2021 și 2022”. În timpul protestului, sindicaliștii au scandat „Muncim, nu cerșim!” și ”Demnitate pentru sănătate!”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava