Concert pascal
MOPAN Suceava

Opt membri ai Uniunii Județene a Sindicatelor „Pro-Educația” Suceava, în frunte cu liderul Traian Pădureț, au ajuns la București pentru a picheta Guvernul alături de colegii din Federația „Spiru Haret” și de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația „Alma Mater”. Ei s-au deplasat în Capitală cu două mașini, iar pichetarea va avea loc în intervalul orar 13.00-15.00. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, profesorul Pădureț a declarat că sindicaliștii din învățământ sunt nemulțumiți de modul în care sunt tratați, mai exact, că nu le vor fi majorate salariile conform legii. El a spus că zilele acestea aproximativ 1.250 de membri ai „Pro-Educația” Suceava au purtat banderole albe în semn de protest și de solidaritate cu oamenii din învățămînt care protestează în stradă la București și în țară. Traian Pădureț a adăugat că sînt nemulțumiri foarte mari în rîndul sindicaliștilor, astfel că se are în vedere amînarea încheierii situațiilor școlare. Totodată, sindicaliștii amenință cu amînarea reluării cursurilor pînă pe 10 ianuarie. Profesorul a subliniat că Uniunea Județeană „Pro-Educația” a declanșat un referendum pentru a vedea ce forme de protest vor fi aplicate din ianuarie dacă Executivul nu va majora salariile cu aproximativ 17%, așa cum prevede legea. Acum, propunerea este de numai 4%.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava