MOPAN Suceava

Ministerul Educaţiei pregăteşte disponibilizări în rîndul personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic. Avertismentul vine din partea Uniunii Judeţene Sindicale ,,Pro-Educaţia,, după ce s-a aflat că Ministerul are în lucru un ordin privind normativele de personal. Pentru unele unităţi, normarea va conduce la disponibilizări, consideră sindicaliştii.
Preşedintele Uniunii Judeţene Sindicale ,,Pro-Educaţia”, Traian Pădureţ, spune că, în cadrul Comisiei de Dialog Social de la MECS, reprezentanţii Ministerului au încercat să introducă pe ordinea de zi propunerea unui ordin de ministru privind normativele de personal. Reprezentanţii Ministerului au precizat că, în urma unui control al Curţii de Conturi, s-a cerut ca pînă la 30 iulie a.c. MECS să stabilească normative pentru acordarea indemnizaţiilor celor ce ocupă funcţii de conducere şi normative pentru personalul didactic auxiliar şi pentru personalul nedidactic. Cele două federaţii sindicale au solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a acestui proiect de ordin pentru a fi discutat, aşa cum prevede art. 4 (2) din Contractul Colectiv de Muncă La Nivel de Ramură Invăţămînt, în comisia tehnică de lucru. S-a acceptat discutarea acestui proiect în comisia tehnică de săptămîna viitoare – probabil, marţi, 07 iulie.

“Am solicitat membrilor de sindicat din teritoriu care ar putea fi afectaţi de acest posibil ordin un punct de vedere şi propuneri. Referitor la stabilirea indemnizaţiior de conducere putem să spunem că sunt, în linii mari, aceleaşi pentru funcţiile de director şi director adjunct. Cu o observaţie pentru unele unităţi scolare unde ni se pare prea mare apropierea procentului directorului adjunct faţă de cel al directorului. Ni se pare corectă o departajare de 10% între cele două funcţii, deoarece cel care ,,dă cu subsemnatul” – în proportie de 95 % – este directorul şi nu directorul adjunct. Nimeni nu aminteşte nimic de consilierii educativi care desfăşoară un volum mare de activităţi fără a beneficia de un minim de recunoaştere financiară. Dacă nu sunt necesari, dacă munca acestora nu este recunoscută în niciun fel, atunci aceste funcţii ar trebui desfiinţate!”, declară Traian Pădureţ. Potrivit acestuia, în ceea ce priveste indemnizaţia de conducere pentru secretare şi contabili, se pare, după acest proiect, că aceste persoane vor înregistra o reducere a venitului în cel mai apropiat timp. “Problema cea mai gravă este cea referitoare la normarea personalului didactic auxiliar – contabili, secretari, administratori patrimoniu şi la normarea personalului nedidactic”, este de părere liderul UJS „Pro Educaţia”.

Traian Pădureţ arată că normarea pentru unele unităţi de învăţămînt cu 0,25 normă va conduce – efectiv – la disponibilizări în acest sector. “Probabil, o primă măsură va fi aceea de a angaja un secretar şi un contabil pentru mai multe unităţi şcolare de acelaşi profil. Pentru că e greu de crezut că o persoană va accepta să ocupe 0,25 normă într-o unitate şi să lucreze, de fapt, cel puţin 5-6 ore pe zi. Să nu uităm că MECS sau ISJ solicită unele situaţii – la ore diferite ale zilei – care trebuie întocmite şi transmise, în regim de urgenţă. Cine le va întocmi şi transmite dacă persoana respectivă va fi la serviciu doar 2 ore pe zi? În mod normal, aceşti angajaţi ar trebui să vina la serviciu doar în zilele cand se întocmesc statele de plată!”, spune Pădureţ. El crede că cele mai afectate de aceste normative propuse de MECS sunt unităţile şcolare cu un număr mic de clase şi, în primul rînd, grădiniţele cu program normal şi cele cu program prelungit. “Asistăm, încă o dată, la o măsură ce va fi luată de MECS pentru reducerea cheltuielilor făra a se ţine cont de realitatea din teren. Este uşor să faci reduceri de cheltuieli ,,din creion”, din biroul de la Bucureşti, făra a şti realitatea din şcoli. Considerăm că în aceste unităţi şcolare, cu un număr mic de clase, este nevoie de o normare de cel puţin 0,5 normă pentru funcţiile respective. La fel de grav mi se pare şi faptul că aceste măsuri de reducere de personal ,,camuflate” se doreau a fi luate făra consultarea partenerilor sociali, aşa cum prevede legislaţia”, a declarat Traian Pădureţ.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava